MENIU

Ministrul Finanțelor n-a mai rezistat. Anunț despre violențele din 10 august

Eugen Teodorovici

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a luat atitudine și a criticat vehement violențele din Piața Victoriei, din 10 august.

Eugen Teodorovici a scris că "demersul legitim al unor semeni ai noștri de a-și exprima, chiar și prin proteste de stradă, opiniile și convingerile, este umbrit de acțiunile incalificabile, de huliganism, de forță, de ură, ale unor specimene cu fețe umane, gata oricând să arunce cu noroi în acțiunile cetățenilor acestei țări".

Redăm postarea lui Eugen Teodorovici de pe Facebook.

""Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce”- Mark Twain.

De aceea, pentru mine, această zi valorează cât întreg anul care a trecut și, poate, chiar mai mult decât atât. A fost un an cu reușite, dar și cu multe provocări. Mi-aș dori ca, tot ceea ce am început să pot duce la bun sfârșit. Îmi doresc ca, peste încă un an, să pot vedea o națiune română schimbată în bine, îmi doresc sincer ca cei care și-au lăsat acasă copiii plecând să-și caute un rost pe alte meleaguri, să poată găsi, în anul ce va veni, motivația reîntoarcerii acasă, îmi doresc ca România să nu mai fie egala celorlalte state europene doar când vorbim de obligații și vreau să cred că noul an care, pentru mine, începe azi, să fie un an al reconcilierii naționale adevărate.

Îmi place să cred că nu mai e mult până ce națiunea română va conștientiza că România de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie, așa cum a spus Maiestatea Sa Regele Mihai I al României.

Din păcate însă, văd în aceste zile cum demersul legitim al unor semeni ai noștri de a-și exprima, chiar și prin proteste de stradă, opiniile și convingerile, este umbrit de acțiunile incalificabile, de huliganism, de forță, de ură, ale unor specimene cu fețe umane, gata oricând să arunce cu noroi în acțiunile cetățenilor acestei țări.

Nu în ultimul rând, parafrazându-l pe Octavian Paler, îndrăznesc să afirm că, pentru toți aceia care simțim românește, indiferent în ce colțuri ale lumii ne aflăm, România rămâne patria noastră, restul sunt doar țări", a scris Eugen Teodorovici pe Facebook.

Bilanțul protestelor din 10 august, din Piața Victoriei, a fost: 425 de persoane tratate de ambulanțe la fața locului și 63 de oameni duși la spitalele Floreasca și Elias.