MENIU

Drumul impracticabil dintre Maramureş și Suceava, REPARAT cu 110 mil. lei

Drum impracticabil intră în reparații

Guvernul începe modernizarea unui drum între Maramureş şi Suceava, cu finanțare parțială de la BEI. Lucrările sunt estimate la peste 110 milioane euro.

CNADNR vrea să modernizeze un tronson de circa 90 kilometri al DN 18, între Moisei (Maramureş) şi Iacobeni (Suceava), contractul de până la 113 milioane euro, cu TVA, vizând remedierea lucrărilor realizate de foştii constructori şi finalizarea celor rămase, potrivit Mediafax.

Contractul este împărţit în patru loturi, respectiv Moisei - Borşa (24,6 kilometri), Borsa - Şesuri (24,6 kilometri), Şesuri - Cârlibaba (18,5 kilometri) şi Cârlibaba - Iacobeni (20,6 kilometri), cu o valoare totală estimată la 355,5 milioane lei, fără TVA. CNADNR are posibilitatea achiziţiei ulterioare a unor lucrări similare de 52,5 milioane lei, astfel încât valoarea totală a proiectului poate ajunge la 408,1 milioane lei, fără TVA.

Termenul pentru finalizarea acordului, finanţat de Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Guvern, va fi de patru ani de la data atribuirii.

Lucrările vor fi adjudecate prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut, iar constructorii interesaţi pot depune ofertele până la 17 februarie.

DN 18 a intrat într-un program de modernizare cu finanţarea asigurată prin BEI în anul 2011, iar pe tronsonul Moisei - Iacobeni, de 89 de kilometri, lucrările au fost atribuite companiei Shapir Structures, din Israel, şi aveau ca termen de finalizare data de 31 august 2013.

Mai multe articole despre:
CNADNR drum naţional