MENIU

Dragnea a descoperit dublul standard, ANPC s-a chinut să-l descopere

După ce Liviu Dragnea a făcut din dublul standard de calitate una dintre temele sale predilecte de campanie, conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului a anunţat, vineri, că a demonstra suspiciunea. Experminentul este mai degrabă irelevant, pentru că specialiştii au comparat sortimente diferite.

Directorul general al ANPC, Paul Anghel, a dat exemplul unui pachet de biscuiţi comercializat de un hipermarket atât în România, cât şi în Franţa. În ţară, pe etichetă apare un conţinut de grăsimi vegetale, în timp ce pe eticheta din Franţa apare un conţinut de produs lactat. Relevanţa comparaţiei nu este însă clară, pentru că a fost vorba de sortimente diferite  

Preşedintele ANPC, Marius Pîrvu, a respins posibilitatea ca diferenţa semnificativă de preţ să fie motivul determinant al conţinutului diferit al acestora.

Un alt exemplu a fost cel al unui croissant cu caise. Potrivit etichetei, produsul vândut în România are piure de caise cu o concentraţie de 2%, iar croissantul din Franţa are piure de caise cu o concentraţie de caise de 35%. Şi în cazul acestei comparaţii, conducerea ANPC a susţinut că preţul este irelevant şi că reţeaua de retail practică un standard diferit de calitate în România comparativ cu pieţele din Europa de Vest.

Preşedintele ANPC a reprodus, în linii mari, exact argumentaţia din campanie a lui Liviu Dragnea, de la faptul că este afectat personal de calitatea unor produse din străinătate, că marile companii străine i-au sufocat sau "pervertit" pe producătorii autohtoni.

"Nu contest, sunt şi producători români care încalcă legislaţia. Dar eu cred că ei au fost puşi într-un dezechilibru major când au intrat în competiţie cu ceea ce înseamnă un operator economic din afară", a afirmat Pîrvu.

La finalul anuluiu trecut, Liviu Dragnea l-a atenţionat pe Marius Pîrvu să rezolve rapid situaţia "alimentelor otrăvite", altfel îl demite.

Dragnea a ordonat, şeful ANPC execută. A anunţat amenzi la cifra de afaceri

Mai multe articole despre:
ANPC Dragnea dublu standard