Dovada că sistemul nu a înțeles nimic. PSD schimbă locul cu USR. Vasile Dîncu, strategul grupului de la Cluj, propune ca reziștii să vină la putere
După ce a făcut și el parte din sistem, Vasile Dîncu vine cu singura schimbare posibilă pentru țară, și anume: reziștii să revină la guvernare! Vicepreședintele PSD și una dintre mințile strălucite ale „grupului de la Cluj” a declarat că USR-ul a mai fost la putere și este un partid care a colaborat la proiectele importante ale României și în trecut. El a mai precizat că demisia premierului Marcel Ciolacu, în urma eșecului de la alegerile prezidențiale, citez: „este rezultatul unei rușini istorice, sper că este și sfârșitul unui stil politic”.
Fostul ministru al Apărării a mai susținut că această demisie confirmă ceea ce de fapt foarte multă lume știa: coaliția PSD și PNL și-a pierdut busola. De altfel, în guvernul condus de Adrian Năstase, Dîncu a fost ministru al informațiilor publice.
Mai mult, strategul grupului de la Cluj a ajuns să fie ministru al administrației și dezvoltării regionale în Guvernul Cioloș, imediat după tragedia de la Colectiv și a rămas ministru până în ianuarie 2017. Iar din noiembrie 2021 și până pe 24 octombrie 2022 a devenit ministrul Apărării Naționale în guvernul Nicolae Ciucă.
”Este rezultatul unei rușini istorice, unei contraperformanțe istorice pentru PSD, dar dincolo de aceasta este sfârșitul unui mandat și sper că este și sfârșitul unui stil politic.
Această demisie confirmă ceea ce, de fapt, foarte multă lume știa: PSD și PNL, această coaliție, și-a pierdut busola, în ultima vreme.
USR-ul este un partid care a mai fost la guvernare și este un partid care va colabora la proiectele importante ale României. USR poate intra la guvernare, UDMR există încă, ei sunt suport pentru orice tip de guvernare. Eu cred că se poate aduna o majoritate în condițiile în care PSD nu iesie din orice combinație.
Ilie Bolojan are în acest moment, din punct de vedere sociologic, o încredere destul de bună în sondaje, o activitate bună. Cred că este, cel puțin din această zonă a fostei coaliții, omul cu cea mai mare credibilitate și legitimitate. Nu știu ce își dorește domnul Bolojan, dar probabil că ar fi o soluție bună”,a declarat vicepreședintele PSD.