MENIU

Două spitale din Bucureşti, în carantină din cauza gripei

Două spitale din Bucureşti au intrat în carantină din cauza gripei. Este vorba de Spitalul Clinic „Victor Babeş” si Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, care au intrat în carantină din cauza numărului mare de cazuri de gripă, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătăţii (MS), Oana Grigore.

„Sunt doua: Victor Babes si Matei Bals pentru ca au un numar foarte mare de cazuri, sunt masuri de precautie pe care spitalele aleg sa le ia. Sunt focare in Bucuresti, Iasi si Constanta”, a precizat, pentru Mediafax, purtatorul de cuvant al Ministerului Sanatatii (MS), Oana Grigore.

Si Spitalul Slatina a intrat in carantina, din cauza cazurilor de gripa. Totodata, accesul vizitatorilor a fost interzis sau limitat pe secțiile spitalelor județene din Arad și Timișoara, din cauza gripei. La Cluj, programul de vizita a fost redus la 30 de minute.

Numarul deceselor din cauza virusului gripal a ajuns, la nivel national, la 17, ultima victima fiind din Bucureşti.