MENIU

Dosarul Colectiv: Ministerele Finanțelor și Sănătății, chemate în judecată de avocații victimelor

Mai mulţi avocaţi ai părţilor vătămate din dosarul Colectiv au cerut includerea în cauză, ca părţi responsabile, a ministerelor Sănătăţii şi Finanţelor, motivând că unele victime au murit pentru că nu s-a cerut ajutor extern la timp în ceea ce priveşte spitalizarea.

"Unele victime au murit din cauza Ministerului Sănătăţii pentru că nu a cerut ajutor extern în condiţiile în care partenerii noştri europeni şi-au oferit sprijunul", le-a spus judecătorilor unul dintre avocaţii victimelor, scrie Mediafax.

"Şi Ministerul Sănătăţii, din punctul nostru de vedere, are o vină. Deşi desfăşurarea din noaptea respectivă a fost una exemplară, din păcate, o parte dintre victime au murit din cauza infecţiilor din spitale pentru că avem nişte spitale de secolul XI. A fost lungit, în cazul unor părţi vătămate, fie transferul în Belgia, Turcia sau Austria. Ca de obicei, noi ne împiedicăm în buna desfăşurare şi în continuarea tratamentului medicamentos al acestor persoane", a declarat Beatrice Comăniceanu, unul dintre avocaţii părţilor vătămate.

Un alt motiv invocat de avocaţi a fost acela că bunurile celor judecaţi, patronii clubului şi cei ai firmei de artificii, nu pot acoperi toate daunele pe care părţile vătămate le cer.

"Aşa cum ştim şi noi, ca apărători şi părţi vătămate, bunurile pe care le au sau nu inculpaţii nu sunt suficiente pentru a acoperi această tragetie. Doar statul, din punctul nostru de vedere, poate să ofere cuantumul pecuniar normal pentru a asigura acestor părţi vătămate. Să nu uităm că trăim în România, într-un stat de drept, unde suntem conduşi de nişte instituţii. Dacă instituţiile respective, la momentul respectiv, şi-ar fi făcut datoria, cu siguranţă nu s-ar fi întâmplat această tragedie", a declarat Beatrice Comăniceanu, avocat.

Judecătorul care face cercetarea va anunţa dacă cele două ministere vor fi introduse ca părţi responsabile în dosar la termenul stabilit pentru 4 aprilie. Tot la termenul următor se va discuta şi conexarea celor trei dosare care vizează tragedia

Avocatul unuia dintre inculpaţi a solicitat chemarea în judecată a firmei care s-a ocupat de organizarea evenimentului din 30 octombrie 2015 din clubul Colectiv, cererea fiind respinsă de judecătorul cauzei.

Procurorii de la Parchetul General au trimis în judecată dosarul Colectiv la data de 28 aprilie 2016. Patronii clubului, George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Cercetările au fost extinse şi asupra reprezentanţilor firmei care a livrat artificiile în club, Golden Ideas Fireworks. Artificierul firmei, Viorel Zaharia, este acuzat de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în timp ce patronii Cristian Niţă şi Daniela Niţă sunt acuzaţi de favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri.

Mai multe articole despre:
proces avocaţi dosar colectiv