MENIU

DOCUMENT-BOMBĂ, în dosarul "Elodia": "Cioacă NU ESTE OBLIGAT să-şi dovedească NEVINOVĂŢIA!"

Cioacă nu este nevoit să-şi dovedească nevinovăţia

Dublă amânare, ieri, în cazul "Cioacă-Elodia"! Azi, un complet de divergenţă va decide dacă Cioacă va fi liber sau nu.

Pe de-o parte, nici unul dintre ultimii doi martori – fosta menajeră şi o altă persoană – citaţi, ieri, în procesul fostului poliţist condamnat de instanţa de fond pentru că şi-ar fi ucis şi tranşat soţia, nu s-a prezentat la Curtea de Apel Piteşti, fapt care a condus la amânarea cauzei pentru data de 10 februarie, scrie ziarulring.ro.

Pe de altă parte, tot ieri, fostul poliţist a solicitat să fie judecat în libertate şi, la fel ca în urmă cu o lună, o judecătoare nu a fost de acord, iar alta (aceeaşi ca şi data trecută) a făcut opinie separată “în sensul admiterii cererii inculpatului şi înlocuirii măsurii arestării preventive cu impunerea obligaţiei de a nu părăsi localitatea”.

În opinia formulată de judecătoarea A.M.Pluteanu, printre altele, se arată că inculpatul Cioacă ”se află în arest de peste un an de zile”, că ”durata procedurii judiciare (n.r. - inclusiv în etapa/faza apelului) nu trebuie să depăşească o limită rezonabilă în condiţiile judecării în apel a inculpatului privat de libertate”, că ”cercetarea judecătorească se prelungeşte din motive neimputabile inculpatului Cioacă Constantin Cristian”, că nu există o culpă a inculpatului ”cu privire la prelungirea duratei procedurii judiciare” şi mai ales că ”inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să îşi dovedească nevinovăţia".

Citeşte mai mult pe ziarulring.ro.

Mai multe articole despre:
cioacă Elodia Cioaca cioacă nevinovat