MENIU

Disneyland se redeschide din 17 iulie

Disneyland

Parcul de distracţii Disneyland Resort din California se va redeschide după patru luni. Redeschiderea se va face în etape din cauza epidemiei de coronavirus.

 

Parcul de distracţii Disneyland Resort din California, închis de la mijlocul lunii martie pentru a limita răspândirea noului coronavirus, se pregăteşte de redeschidere pe 17 iulie, la timp pentru a sărbători 65 de ani de existenţă, relatează dpa, citată de Agerpres.

Cunoscut drept „cel mai fericit loc de pe Pământ”, Disneyland are în vedere o redeschidere în etape, începând din iulie.

Atât Disneyland Park, cât şi Disney California Adventure se vor deschide pe 17 iulie, în aşteptarea aprobărilor din partea autorităţilor centrale şi locale.

Zona comercială a parcului ar urma să se redeschidă pe 9 iulie, iar Disney's Grand Californian Hotel & Spa şi Disney's Paradise Pier Hotel pe 23 iulie. Capacitatea va fi limitată, iar oaspeţii vor trebui să facă rezervări în avans, a anunţat într-un comunicat compania Walt Disney.

Walt Disney World din Orlando, Florida, a anunţat anterior o redeschidere în etape, începând cu 11 iulie.

O închidere completă, neplanificată, a Disneyland s-a mai produs doar de trei ori în istoria de 65 de ani a parcului de distracţii.