MENIU

Directorul de Autostrăzi din CNADNR și un consilier al directorului general interimar au demisionat

Directorul de Implementare Proiecte Autostrăzi și Drumuri Expres din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Raul Mag, și-a depus miercuri demisia, au declarat pentru AGERPRES surse din minister.

Potrivit acestora, motivul "ar putea fi lipsa reușitelor în privința autostrăzilor".

Raul Mag va lucra în continuare la CNADNR.

Tot miercuri, a demisionat și Aurel Petrescu, consilier al directorului general interimar al companiei, Cătălin Homor. Petrescu a fost, anterior, consilierul fostului șef al CNADNR, Narcis Neaga, demis în decembrie 2015 de actualul ministru al Transporturilor, Dan Costescu.

"Probabil că va fi o reașezare a activității și a întregii companii", au adăugat sursele.

Mai multe articole despre:
demisie director CNADNR