Din ce este făcut ”plasticul” de pe pastilele tip capsulă. Adevărul a ieșit la iveală
Pastilele de tip capsule sunt din ce în ce mai răspândite în industria farmaceutică. Nu este om care să nu fi luat cel puțin o dată în viață astfel de medicamente, însă puțini sunt cei care s-au întrebat din ce este făcut ”plasticul” de pe ele și cât de sigur este, de fapt.
În ultimii ani, plasticul a acaparat planeta devenind un adevărat pericol, atât pentru oameni, cât și pentru animale, dar și mediul înconjurător. Un studiu realizat în anul 2023 și publicat în Yonsei Medical Journal a scos la iveală faptul că microplasticele pot avea efecte toxice asupra sistemului respirator și altor sisteme vitale.
La scurt timp, după apariția acestui studiu în spațiul public oamenii au început să se întrebe cât de sigure sunt pastilele de tip capsule și din ce sunt făcute.
Ei bine, specialiștii spun că aceste capsule nu sunt fabricate din plastic, ci din gelatină întărită. Acesta fiind și motivul pentru care s-ar putea să le simți ceva mai gumoase la atingere.
Învelișul pastilelor este rezistent la apă și protejează substanțele active din interior până când acestea ajung în stomac sau intestin. Dacă te întrebi care este totuși scopul lor trebuie să știi că practic învelișul îmbunătățește biodisponibilitatea medicamentului, iar gustul neplăcut este mascat eficient.
Cât despre compoziția gelatinei pentru pastilele de tip capsule, experții spun că cele standard sunt făcute din gelatină obținută din produse secundare de origine animală – oase, țesut conjunctiv și piele, mai ales de porc și vită.
Persoanele vegetariene sau vegane însă sunt sceptice, astfel că preferă comprimatele în locul capsulelor. Totuși, odată cu trecerea timpului, au apărut mai multe capsule vegane. Din ce sunt acestea făcute?
Potrivit specialiștilor, capsulele vegane sunt realizate din substanțe precum hidroxipropilmetilceluloză (HPMC) sau pullulan, un polimer vegetal. Acestea sunt mai costisitoare decât cele clasice, însă oferă aceleași beneficii funcționale.
Sunt sigure pastilele de tip capsule? Sunt și persoane care au reacții adverse la gelatină. De altfel studiile au demonstrat aceste detalii încă de acum câțiva ani. Un articol din 2009 apărut în Journal of Allergy and Clinical Immunology a analizat în detaliu acest fenomen.
Și se pare că într-adevăr au existat și neplăceri. Mai exact, persoanele care știu că au probleme digestive sau imunitare la consumul de carne pot experimenta o serie de simptome neplăcute și în cazul consumului de capsule pe bază de gelatină animală.