MENIU

Dezbaterile pentru votul uninominal, ratate şi astăzi

Parlamentarii din Comisia de Cod Electoral nu au reuşit nici astăzi să înainteze prea mult cu dezbaterile pe legea privind votul uninominal. Două articole au fost discutate timp de o oră, după care nu a mai fost cvorum şi şedinţa a fost suspendată.

Angajamentul tuturor partidelor a fost ca legea să treacă de Senat chiar săptămâna aceasta. Ea nici nu a ajuns însă acolo.

Lucrurile s-au împotmolit la unul din articolele sensibile care se referă la împărţirea colegiilor uninominale. Fiecare partid are interesul ca împărţirea să fie făcută în favoarea sa, aşa că disputele au trenat mai bine de o jumătate de oră.

Parlamentarii au stabilit că trebuie să-şi consulte şefii de partid pe problema în cauză sau că trebuie să plece pentru că au altceva mai important de făcut. "Oricum fiecare dintre noi are acuma ceva de făcut, eu am comisie pe regulament, oricum nu avem cvorum", afirmă Verginia Vedinaş, senator PRM. Senatorul Vedinaş a fugit de altfel tot la o comisie care dezbate o problemă de luni bune, fără rezultat, comisia pentru regulament a senatului. Nu înainte de explica faptul că graba strică treaba. "Dacă domnul preşedinte înţelege că noi avem o voinţă politică să facem o lege, dar nu ne poate cronometra ca pe cei care aleargă la garduri, atunci nu va face referendum", mai spune senatoarea PRM.

În cele patru şedinţe de până acum, comisia a avut cvorum o singură dată şi a adoptat doar 11 din cele 56 de articole ale legii, ca să nu mai vorbim de cele aproape 200 de amendamente depuse de senatori. Preşedintele comisiei, liberalul Mihai Voicu, a încercat o estimare a momentului când românii vor avea vot uninominal."Potrivit celor prezenţi, campioni la absenţe sunt social-democraţii şi conservatorii".

Deputatul PD Valentin Iliescu afirmă că există o lipsă de voinţă politică în adoptarea acestei legi. "Acum se mimează doar de teama de referendum, dar dacă vine 25 octombrie şi nu se întâmplă nimic, nu vor mai fi prezenţi nici măcar opt din cei 15 membrii ai comisiei".

Preşedintele Traian Băsescu a ameninţat că organizează referendum pentru votul uninominal odată cu europarlamentarele, dacă legea nu este adoptată de Parlament până pe 25 octombrie. După dezbaterile în Comisie, urmează ca actul normativ să fie votat de către senatori, iar apoi să fie dezbătut şi la Camera Deputaţilor. În senat legea se află de pe data de 3 septembrie.
Mai multe articole despre:
PRM PD cvorum vot deputat uninominal senator