MENIU

Poliția verifică armele deputatului Rădulescu, după ce a spus că deține o mitralieră AKM

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a fost sesizat, după ce deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat că vrea să pună tunurile cu apă pe protestatarii din Piața Victoriei și că deține o mitralieră AKM păstrată din perioada Revoluției. 

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, procuror Dinu Dumbravă, a declarat că trei persoane au depus sesizări pe e-mail împotriva deputatului Cătălin Rădulescu, după afirmaţiile făcute, potrivit Adevărul.

În cele trei solicitări se cere să se verifice în ce bază legală deţine deputatul Cătălin Rădulescu o armă de asalt. Cele trei plângeri au fost trimise la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cea care are competenţă în acest caz, deoarece deputatul Rădulescu este membru al Parlamentului.

Potrivit sursei citate, Poliţia Argeş face verificări

Dacă protestele devin ”maidan”, România trebuie să reacționeze, așa cum se întâmplă în alte state ale Uniunii Europene, a susținut deputatul PSD într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Adevărul. 

Dacă România nu a devenit dictatură și am voie să am opinie spun că am văzut că în comunitatea europeană la orice fel de miting neautrizat autoritățile au reacționat în felul lor. N-am văzut că cineva a demisionat de undeva în țările respective”, a declarat deputatul PSD.

Rădulescu susține că dacă protestele din România se ”transformă în maidan”, devenind violente, autoritățile ”trebuie să reacționeze”. 

Recent, deputatul social-democrat a afirmat că potestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui înfruntaţi ”cu tunuri de apă". Parlamentarul subliniază că este oricând gata să tragă cu arma pe care o are din 1989, dacă cineva atentează la integritatea statului.