MENIU

De mâine nu mai ai nevoie de VIZĂ pentru această ŢARĂ-PARADIS

Emiratele Arabe au eliminat obligativitatea vizelor pentru români

Românii pot merge de mâine în Dubai sau Abu Dhabi fără viză. Emiratele Arabe Unite au anunţat miercuri că vor ridica obligativitatea vizelor pentru cetăţenii a 13 ţări membre ale Uniunii Europene, printre care şi România şi Ungaria, a anunţat agenţia de presă a Emiratelor Arabe Unite.

Eliminarea obligativităţii vizelor va intra în vigoare începând cu data de 22 martie, iar ţările care beneficiază de această facilitate - în afară de cele două ţări amintite - sunt: Polonia, Slovenia, Slovacia, Cehia, Lituania, Letonia, Estonia, Malta, Cipru, Croaţia şi Bulgaria.

Astfel, Emiratele Arabe Unite vor asigura pentru cetăţenii celor 28 de state membre ale UE posibilitatea de a călători în această ţară fără să fie nevoie de solicitarea vizei.

Guvernul Emiratelor Arabe a precizat, într-un comunicat, că a luat toate măsurile necesare pentru ca cetăţenii din ţările amintite să poată beneficia de această facilitate la toate punctele de trecere a frontierei.

În comunicat se mai menţionează că scopul Emiratelor Arabe este de a consolida relaţiile politice şi economice cu Uniunea Europeană, precum şi promovarea turismului în ambele direcţii. RADOR

Mai multe articole despre:
null