MENIU

De ce să-ți palpezi lunar sânii

Boli mai puţin grave sau chiar unele severe, inclusiv cancerul, ar putea fi depistate de noi înşine dacă învăţăm să „citim” semnalele pe care ni le dă corpul. Află cum să‑ţi examinezi corpul şi ce ar trebui să te îngrijoreze.

Un gest pe cât de simplu, pe atât de important pentru sănătatea noastră este autoexaminarea perio­dică a corpului.

„Majoritatea campaniilor de prevenire a cancerului de sân sau testicular militează pentru palparea regulată a acestor organe, astfel încât cancerul să fie depistat şi tratat”, spune medicul de familie Garofiţa Nicolae, de la clinica Garomed, din Bucureşti.

Medicii recomandă ca fiecare femeie să-şi palpeze sânii în fiecare lună, la trei-patru zile după terminarea ciclului menstrual, când hormonii sunt mai „liniştiţi”.

Iată cum se face corect!

În faţa oglinzii, priveşte-ţi sânii stând în picioare, cu braţele pe lângă corp, apoi cu braţele ridicate deasupra capului, precum şi cu mâinile pe şolduri, în timp ce-ţi împingi umerii în faţă. Urmăreşte orice modificare posibilă legată de mărimea, simetria şi de forma sânilor. Dacă observi o schimbare a culorii la unul dintre sâni, un aspect roşiatic, încreţituri, înfundarea mameloanelor sau aspectul de „coajă de portocală”, nu amâna vizita la medic.

La duş, este uşor să observi modificările legate de consistenţa sânilor, mai ales că săpunul acţionează ca un lubrifiant. Examinează-ţi fiecare sân cu mâna opusă: stângul, cu mâna dreaptă, dreptul, cu stânga. Palparea se face cu toată suprafaţa degetelor (nu doar cu vârfurile) în cercuri concentrice, de sus în jos şi radial (din vârful mamelonului, în sensul razelor unui cerc).

În poziţia culcat, aşază-ţi sub umăr o pernă, ridică braţul, iar cu cealaltă mână palpezi sânul folosind aceleaşi mişcări ca şi cele descrise mai sus. Nu uita să examinezi şi zona subraţului, fiind atentă la apariţia oricărei umflături. La sfârşit, strânge mamelonul între degete (scurgerile de sânge sau de puroi sunt anormale).

Află mai multe pe clicksanatate.ro

Mai multe articole despre:
medici sâni palpare