MENIU

De ce nu ai voie să zâmbești în poza de buletin. Trucuri pentru o fotografie reușită

De ce nu ai voie să zâmbești în poza de buletin

În fotografiile oficiale pentru pașaport, carte de identitate sau permis, zâmbetul nu este permis. Nu este vorba despre o rigiditate birocratică, ci despre o cerință tehnică: expresiile faciale modifică trăsăturile pe care sistemele biometrice trebuie să le recunoască în aeroporturi, la frontieră sau în controalele automate.

Cum trebuie să stai la poză

Instrucțiunile afișate în cabinele foto — privirea înainte, poziție dreaptă, expresie neutră, gura închisă — au rolul de a asigura funcționarea corectă a softurilor de recunoaștere facială. Chiar și un zâmbet discret poate schimba conturul buzelor, zona ochilor sau forma obrajilor, ceea ce poate duce la erori de identificare.

Explicația specialiștilor

Într-un interviu pentru HuffPost, experta în fotografie biometrică Karolina Turowska a subliniat: „Fotografiile cu expresii exagerate pot face mai dificilă identificarea titularului pașaportului în aeroporturi și la alte controale de frontieră sau puncte de control la frontieră”.

Astfel, regula nu este una arbitrară, ci o condiție tehnică fără de care sistemele internaționale de securitate nu ar putea garanta identificarea corectă a persoanei. Un zâmbet discret poate fi acceptat, dar unul larg sau o expresie surprinsă poate duce la respingerea fotografiei.

Noile buletine electronice, imposibil de folosit. Majoritatea instituțiilor nu au aparatura care să citescă cipurile

Cum să arăți bine în fotografia pentru buletin sau pașaport

  1. Nu ridica bărbia O poziție corectă presupune umeri relaxați și capul menținut drept. Ridicarea exagerată a bărbiei face ca nările să fie orientate spre obiectiv și fotografia să pară nefirească.

  2. Nu trage capul în spate Această poziție creează efectul de bărbie dublă. O tehnică folosită des este apăsarea limbii pe cerul gurii, ceea ce conturează mai bine linia maxilarului.

  3. Evită zâmbetul larg Standardele interzic zâmbetele vizibile. Un zâmbet subtil, cu colțurile gurii abia ridicate, nu distorsionează trăsăturile.

  4. Nu te încrunta Sprâncenele încruntate schimbă radical expresia feței. Ridicarea ușoară a sprâncenelor, într-un mod natural, poate corecta tendința, dar o ridicare prea mare creează expresia de surpriză.

  5. Aranjează-ți părul Coafura trebuie să fie simplă. Regulile biometrice interzic acoperirea frunții, sprâncenelor sau ochilor. Un breton prea lung poate duce la respingerea fotografiei.

  6. Alege machiajul potrivit Produsele sidefate, iluminatorul sau rujul lucios reflectă lumina și modifică aspectul natural al pielii. Machiajul mat, în nuanțe apropiate de tonul natural, este recomandat.

  7. Poartă o ținută simplă Deși doar fața contează, îmbrăcămintea influențează contrastul și claritatea. Sunt preferate hainele închise la culoare, fără imprimeuri sau accesorii voluminoase. Hanoracele cu glugă sau gulerele mari pot crea umbre nedorite.

Guvernul Bolojan nu este în stare să implementeze buletinele cu CIP. România riscă să plătească sancțiuni de aproape 300 de milioane de euro

Mai multe articole despre:
buletin poza de buletin fotografie