MENIU

De ce n-ar trebui să-ți mai faci selfie-uri, conform psihologilor

Un nou studiu arată că selfie-urile distorsionează complet percepția pe care o avem asupra noastră. Cu alte cuvinte, selfie-urile ne fac să credem că arătăm mult mai bine decât în realitate. Care este explicația?

Atunci când faci o poză care îți iese bine, primul gând este acela că trebuie să o postezi imediat pe o rețea de socializare, precum Facebook sau Instagram. Astfel, numărul de like-uri pe care îl obții îți va valida ideea că ești o ființă umană atrăgătoare. Însă, o echipă de cerecetători de la Universitatea din Toronto, a realizat un studiu care arată că selfie-urile s-ar putea să ne dea impresia că arătăm mai bine.

În acest sens, cercetătorii au analizat comportamentul mai multor studenți dependenți de selfie-uri, iar dintre cei analizați o sută au admis că își fac regulat poze, dar 98 au pretins că nu fac asta. Ulterior, cercetătorii le-a cerut participanților să-și judece nivelul de activitate din pozele publicate în social media. Iar pentru a echilibra bașanța, cercetătorii au mai cerut încă unui număr de 178 de voluntari recrutați online, să analizeze fotografiile acestora.

Rezultatele au arătat că până și cei care își fac foarte rar selfie-uri se consideră mai atrăgători decât au fost evaluați de observatorii independenți. Și bineînțeles, o altă concluzie a experimentului este că cei care își fac poze în mod constant sunt percepuți ca fiind mai narcisiști decât cei care nu o fac.

În plus, cei care își fac singuri poze în mod constant au avut impresia că se pricep la asta și că întotdeauna selfie-urile sunt mai reușite decât pozele pe care le fac alții.

„Este un cerc infinit. Cu cât faci mai multe selfie-uri, cu cât te simți mai atrăgător. Cu cât te simți mai atrăgător, cu atât primești mai multe like-uri", scrie Chris Matyszczyk de la CNET.

Sursa

Mai multe articole despre:
dependenţă frumuseţe narcisism selfie