MENIU

De ce este periculos să conduci în papuci, cu tocuri sau desculț. Titi Aur avertizează

Pe timp de vară, din dorința de confort sau din cauza căldurii, mulți șoferi renunță la încălțămintea adecvată și aleg să conducă în papuci, sandale sau chiar desculți. Însă aceste obiceiuri, aparent inofensive, pot deveni fatale în momentele de criză. 

Condusul fără încălțăminte adecvată – o decizie riscantă

Titi Aur atrage atenția că problemele apar nu în momentele obișnuite de condus, ci atunci când șoferul este pus în fața unei situații limită care necesită reacții rapide și precise. Fie că ești în papuci, în sandale sau desculț, riscul de a rata o frână la timp crește exponențial.

„Dacă nu ai nicio urgență, în sensul în care să faci o manevră bruscă, nu se întâmplă nimic, dar dacă te prinde polițistul, primești o sancțiune, pentru că nu ai voie”, avertizează Titi Aur.

„Problema se pune când apare o situație limită, de exemplu să iei repede piciorul de pe accelerație și să-l pui pe frână. Mașinile moderne au sistemele atât de deștepte încât simt și viteza cu care muți piciorul de pe accelerație pe frână și cât de repede ridici de pe accelerație și acționează frâna cu eficiență mai mare. Intră sistemul care suplimentează frâna”, explică expertul.

Titi Aur, despre pericolele de pe Autostrada Moldovei: “Mai bine mă duc pe DN2. Sunt acești șmecheri care creează stres”

Dacă piciorul este desculț sau în papuci, apare riscul de alunecare sau agățare de pedală exact în momentul crucial:

„Dacă ești cu piciorul gol sau cu papuc, nu vei avea aceeași reacție pentru că te atingi, te lovești, papucul se poate agăța de pedală și manevra poate fi cu o întârziere, uneori cu o întârziere foarte mare”, a spus Titi Aur.

„Cea mai periculoasă manevră e să iei piciorul de pe accelerație și să-l pui pe frână, iar dacă papucul se prinde sub pedala de frână, dacă rămâne în urmă sau îți alunecă piciorul, riscul foarte mare e să nu apeși la timp pe pedala de frână. Este atât incomod să conduci în papuci sau cu piciorul gol, dar și periculos dacă ești la limită.”

Încălțămintea cu toc și sandalele – o capcană pentru șoferițe

Pericolul nu vine doar de la papuci sau tălpile goale. Pantofii cu toc și sandalele sunt, de asemenea, riscante din cauza instabilității și lipsei de control pe pedale. Acestea se pot agăța ușor în covoraș sau sub pedale.

„Și la sandale poate fi același lucru. De aceea, atunci când ne uităm la încălțămintea pilotului de curse, talpa este curbată în sus și lipită foarte bine, astfel încât să nu existe riscul să agăți. Nu trebuie să ai încălțăminte de curse lîn mașina personală, dar în niciun caz opusul. Nu sunt de acord nici cu bocancii cu talpa groasă de nu simți nimic, pentru că există riscul să agăți pedala”, explică Titi Aur.

„La fel și condusul cu tocuri. Dacă e și toc mare, este aproape imposibil să reacționezi într-o situație limită, că de condus, conduci într-un fel. La toc există riscul să se prindă și în covoraș, plus că nu stai cu călcâiul jos. Sub nicio formă nu trebuie condus așa.”

Județul cu cei mai periculoși șoferi din România. Titi Aur trage un semnal de alarmă

Ce este „scaunul mortului” și de ce ar trebui să fim atenți

Titi Aur a vorbit și despre denumirea populară a locului pasagerului din față – „scaunul mortului”. Această denumire nu este întâmplătoare, ci provine dintr-un comportament reflex al șoferilor în situații critice.

„Se numește locul mortului pentru că instinctul de conservare al șoferului face ca în ultimul moment să tragă de volan ca să nu lovească cu partea lui, ci să intre cu partea dreaptă. La fel e și atunci când treci prin gropi - suspensia din dreapta a unei mașini se strică înaintea suspensiei din stânga. Se întâmplă asta pentru că șoferul de fiecare dată se protejează”, a explicat Titi Aur.

În plus, șoferul are avantajul de a anticipa și pregăti impactul, spre deosebire de pasager, care nu are aceleași mecanisme de apărare:

„E ca la sporturile de impact, acolo unde, înainte de impact, sportivul aflat în cauză se încordează. Să ne imaginăm un jucător de hochei care stă și face cu mâna la public și vine alt jucător și îl lovește fără să fie atent. Același lucru trebuie să-l faci și în caz de impact, să te încordezi”, a încheiat el.

Mihai Leu, un simbol al curajului până în ultima clipă: ce le-a transmis apropiaților înainte să plece dintre noi