MENIU

David Popovici, decorat cu cea mai înaltă distincție a statului român: Avem o misiune - să facem sportul o prioritate națională - VIDEO

David Popovici / Foto: Inquam Photos

Campionul mondial David Popovici a fost decorat cu cea mai înaltă distincție a statului - Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler de președintele Klaus Iohannis.

„Mă simt onorat, mă simt recunoscător și aș vrea să mulțumim, eu, împreună cu domnul Adi (n.r. - Adrian Rădulescu, antrenorul său), așa cum îi spunem noi, am vrea să mulțumim tuturor românilor și tuturor oamenilor care ne-au fost aproape, care ne-au trasmis energie pozitivă, care ne-au transmis aprecieri de-a lungul timpului. Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care mi-au fost vreodată alături, pentru că nu aș fi putut să fac asta fără voi.

Aș vrea să menționez faptul că sunt convins că suntem doar la început și avem o misiune pe care trebuie să o ducem la capăt - să facem sportul o prioritate națională, să facem sportul un ambasador al țării, pentru că merită și poate face lucruri foarte frumoase. Prin această misiune a noastră, să îndemnăm cât mai mulți copii să aibă o viață activă, să avem o societate cât mai sănătoasă, cât mai educată din punct de vedere sportiv, care să poată să facă mișcare în condiții foarte bune, pentru că noi credem că asta va face o lume cât mai bună”, a declarat David Popovici, la Palatul Victoria.

Mai multe articole despre:
David Popovici David Popovici decorat