MENIU

Daniel Funeriu, atac dur la adresa principesei Margareta: Cucoană, nu ai făcut nimic

Daniel Funeriu, fost ministru al educației, a transmis un mesaj pe rețeaua de socializare, în care își dezvăluie deosebitul respect pe care l-a avut întotdeauna pentru ceea ce a reprezentat Regele Mihai, dar își exprimă și regretul și furia și o sfătuiește pe Principesa Margareta „să se oprească”.

„Nu cred că sunt în situaţia lipsei de respect faţă de memoria lui Mihai I dacă îi spun acestei cucoane, Margareta, să se oprească. O spun în calitate de copil al Săvârşinului care şi-a început şcoala în curtea reşedinţei regale din Săvârşin, care a bătut mingea pe terenul de fotbal al Regelui, care mergea zilnic la şcoală pe drumul dinspre gară făcut de acesta, care hrănea veveriţele din curtea reşedinţei şi se ascundea printre stejarii de acolo. Şi care încă de la 6 ani avea pentru Rege un soi de pioşenie infantilă: aşa cum spuneau bătrânii din sat, eu eram sigur că va reveni şi ne va face bine. Cucoană: nu aţi făcut nimic pentru Săvârşin în afară de a-i exploata frumuseţile, iar înainte să ai grija românilor, ai grijă de superbii platani din jurul reşedinţei de la Săvârşin, fă bine şi plăteşte cât de cât corect oamenii care lucrează pentru voi acolo”, a scris Funeriu pe contul său de Facebook.

Ulterior, fostul ministru a revenit cu un alt mesaj pe Facebook: "Un amestec ciudat de naivi admirabili, securisti bătrâni vadimişti, copii de securişti intelectualo-constipati îmi sar la gât. Pentru că am spus un mare adevăr. Aşa țărănoi de Săvârşin cum sunt ştiu câteva lucruri: 1) "cucoană" nu e peiorativ, 2) securişti de rit vechi au preluat controlul anturajului lui Mihai I, 3) profită de vanitatea şi naivitatea unora pentru o chestie simplă: să facă cât mai uşor cât mai mulți bani. Girați asta dacă vreți, eu spun stop. Şi da, o fac acum, pentru că acum e momentul în care asistăm la maxima abjecție: se profită de moartea unui simbol al nostru pentru propăşirea lor. Da, sunt fără tact dar nu sunt laş sau ipocrit. Aşa că băieți fiți pe fază: nu prea le-a fost bine celor care şi-au pus mintea cu mine.", a mai continuat Funeriu.

Mai multe articole despre:
atac Principesa Margareta Daniel Funeriu