MENIU

Dacian Cioloş: Mobilizarea va face diferenţa. Dan Barna trebuie să fie în turul II

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat, joi, cu ocazia mitingului electoral USR - PLUS din capitală, că mobilizarea oamenilor va face diferenţa la alegerile prezidenţiale de duminică, el subliniind că Dan Barna trebuie să ajungă în turul al doilea al scrutinului pentru postul de la Palatul Cotroceni.

"Haideţi să nu ne mai amăgim de luni încolo că nu am fost suficienţi cei care ar fi trebui să împingă lucrurile înainte, pentru că suntem foarte mulţi, dar trebuie să avem încredere până la capăt şi să înţelegem că în primul rând trebuie să fim noi convinşi că putem să facem lucrurile mai bine şi în al doilea rând să le şi facem. Trebuie să ieşim duminică la vot şi să ieşim cu cei din jurul nostru, cu prieteni, cu vecini, cu colegi de serviciu la vot, pentru că asta va face diferenţa, mobilizarea noastră şi determinarea că lucrurile se schimbă dacă le schimbăm noi. (...)

Ar fi pentru prima dată când n-am mai vota de frică să nu iasă cel care nu trebuie, cel de care ne temem, ar fi pentru prima dată când am putea avea cu adevărat o dezbatere de idei despre cum poate să arate România mai bine şi ar fi prima dată când generaţiile din România care vor ca România să arate mai bine, ar putea să dezbată şi să discute despre cum să facem lucrul acesta, nu despre cum să-l dăm la o parte pe unul sau pe altul. Ca să putem trăi sentimentul acesta după 30 de ani, depinde doar de noi", a transmis Dacian Cioloş.

Mai multe articole despre:
null