MENIU

Dacian Cioloş: Companiile de stat au fost lăsate în derivă

<p>Companii de stat</p>

Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi, că, din păcate, companiile la care statul este acţionar au fost lăsate în derivă, fără o viziune.

Dacian Cioloș a declarat că în Adunările Generale ale Acţionarilor şi Consiliile de Administraţie ale acestor companii statul trebuie să aibă o reprezentare profesionistă, nu doar să fie desemnaţi "nişte oameni ca să aibă în plus la salariu".

Cioloş a precizat, după întâlnirea de la Ministerul Economiei, că i-a cerut vicepremierului Costin Borc să vină "cu ambiţii clar definite" de aplicare a ordonanţei privind guvernarea corporativă la aceste companii cu capital de stat.

"Din păcate, aceste companii au fost lăsate în derivă, fără o viziune bine stabilită asupra a ceea ce se poate pune în valoare din această resursă naţională. S-a început un proces de privatizare sau de deschidere a capitalului unora din aceste companii spre privat, dar partea de participaţiune a statului a rămas în derivă, fără să se definească obiective clare, ce se vrea de la aceste companii şi cum se pot integra în dezvoltarea economică a României", a mai spus premierul, citat de Agerpres.

Mai multe articole despre:
companii de stat