MENIU

Curse către Frankfurt și Munchen anulate pe aeroportul din Timișoara din cauza grevelor din Germania

Foto arhivă

Un număr de 16 zboruri spre Munchen şi Frankfurt ale companiei Lufthansa, vor fi anulate duminică şi luni, din cauza unei greve ce va avea lor pe aeroporturi din Germania.

„Sindicatul VER.DI a solicitat o grevă de o zi pe mai multe aeroporturi din Germania. Acest lucru afectează zborurile din Timişoara spre şi despre aeroportul din Frankfurt, luni, 27 martie, spre şi dinspre aeroportul din München, duminică, 26 martie şi luni, 27 martie”, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Aeroportului Timişoara, citați de agenția News.ro.

Astfel de la Timişoara vor fi afectate un număr de 14 zboruri, spre şi dinspre München pentru 26 şi 27 Martie, precum şi alte 2 zboruri, spre şi dinspre Frankfurt, mai exact cele din 27 Martie.

„Mâine, zborul de la Frankfurt va ateriza la 11:55, iar decolarea spre Frankfurt este programată la ora 12:30”, a precizat sursa citată.

Pasagerii afectaţi vor fi informaţi de eventualele schimbări, de către compania aeriana Lufthansa.

Mai multe articole despre:
curse aeriene aeroport timisoara frankfurt munchen