MENIU

CURS BNR. La ce nivel a ajuns moneda EURO la cursul valutar de azi

<p>Dob&acirc;nzi limitate</p>

Moneda naţională a pierdut avansul de la începutul sesiunii interbancare, iar cotaţiile s-au întors în jurul nivelului de 4,5250 lei/euro, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,5261 lei/euro, apropiat de cel de marţi.

În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,5260 lei/euro. Leul s-a depreciat miercuri şi în raport cu dolarul american, paritatea urcând cu 1,33 bani, la 3,3225 unităţi. Totodată, rata de schimb leu/franc elveţian a urcat la 3,6629 unităţi.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

La deschidere, euro a fost cotat la 4,5265 lei, în scădere faţă de nivelul din jurul orei 16:30 de marţi, când operaţiunile se realizau la 4,5290 - 4,5310 lei/euro.

Primele transferuri au coborât treptat cursul, până la 4,5180 lei/euro, după care cotaţiile au revenit în jurul nivelului de la deschidere. În jurul orei 13:00, operaţiunile se realizau la 4,5250 - 4,5265 lei/euro.

"Banca centrală a adăugat puţin mai multe detalii referitoare la perspectiva asupra leului. După ce guvernatorul BNR a menţionat că o marjă de 5% este normală pentru leu, viceguvernatorul a spusieri că deciziile recente de politică monetară au fost favorizate de faptul că leul se afla la niveluri ce pot fi etichetate drept de echilibru. De vreme ce leul era puţin mai apreciat de 4,50 lei/euro în acel moment, presupunem ca intervelul preferat de banca centrală în acest moment este 4,40-4,60 lei/euro", arată o analiză ING Bank transmisă miercuri dimineaţă.

Dobânzile afişate miercuri dimineață de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au rămas la 0,55% - 1,05% pe an. Acestea sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată în prezent la 3,75% pe an, minim istoric.

Pe de altă parte, dobânzile practicate de băncile comerciale încadrează dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 0,75% pe an.

Randamentele la o săptămâna se plasau la 0,59 - 1% pe an, iar dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, este de 1,98% pe an.

Mai multe articole despre:
curs valutar curs BNR euro leu leu euro cursul BNR