MENIU

Cum să prepari un delicios unt de... usturoi. Reţeta care va uimi pe toată lumea

Cum să prepari un delicios unt de... usturoi. Reţeta care va uimi pe toată lumea

Îţi doreşti o gustare şi nu ştii ce ai mai putea prepara rapid, uşor şi extrem de delicios? Iată o reţetă de unt de usturoi, preparat cu care vei pregăti gustări absolut fabuloase. 

INGREDIENTE

  •  250 g unt
  •  1 capaţâna mare de usturoi
  •  1 ceapă mică
  •  1/2 linguriţă ulei
  •  1 legatură pătrunjel
  •  piper

 

MOD DE PREPARARE

1.    Se lasă untul să se înmoaie la temperatura camerei, iar usturoiul se curaţă, se taie pe din două şi se scoate germenele din mijloc.

2.    Usturoiul se pune într-o strecurătoare de metal care se aşeaza pe o oală cu apă pe aragaz. Se lasă 5 minute din momentul în care fierbe apa şi apoi se dau deoparte.

3.    În robotul mixerului se pune untul moale şi tăiat cubuleţe, se adauga ceapa, usturoiul şi piperul. Se mixează întâi puţin, apoi se adaugă uleiul care ajută la mixare.

4.    Se pune şi pătrunjelul şi se mixează pentru a obţine o pastă fină. Se pune în borcan şi se păstrează la frigider 24 de ore sau la congelator pentru mai mult timp.

Mai multe articole despre:
reţetă unt gustare aperitiv unt de usturoi