MENIU

Cum ne revenim după masa de Paşte. Cure de detoxifiere

Cum ne revenim după masa de Paşte. Cure de detoxifiere

După masa îmbelşugată de Paşte, organismul are nevoie de o perioadă de detoxifiere. Medicii recomandă consumul de fructe şi legume pentru curăţarea organismului de toxinele acumulate după masa bogată de Paşte. Cu mere sau portocale se poate face o curăţare rapidă a organismului în doar două zile. Cu legumele din piaţă se pot alcătui meniuri de detoxifiere benefice pentru sănătate.

Detoxifiere de două zile cu mere

Merele sunt fructe considerate benefice pentru curăţarea organismului. O cură de detoxifiere cu mere care, pe lângă curăţare, garantează şi scăderea în greutate cu până la două kilograme durează două zile. În aceste două zile, nu contează cât de multe mere mănânci. Merele se pot consuma ca atare, date prin răzătoare sau sub formă de suc. Pentru ca cele două zile în care alimentaţia este bazată exclusiv pe mere, se recomandă consumul unor soiuri diverse, de la mere golden sau mere ionatan, până la mere bot de iepure. În cele două zile de detoxifiere cu mere se recomandă consumarea de lichide din belşug: apă, sucuri naturale sau ceaiuri.

Dieta de detoxifiere cu portocală durează o zi

Într-o singură zi, organismul se poate curăţa de toxinele acumulate după sărbători, consumând portocale. Timp de o zi, cei care vor să-şi cureţe organismul trebuie să consume numai portocală preparată sub formă de suc. Sucul de la cinci portocale se diluează în cinci litri de apă şi pe parcursul întregii zile se bea din două în două ore câte un pahar sau două.

Citeşte mai mult pe adevarul.ro

Mai multe articole despre:
sănătate legume fructe detoxifiere