MENIU

Cum găsești cele mai bune oferte energie electrică? (P)

De la 1 ianuarie 2021, piața energiei electrice a fost liberalizată. Acest lucru înseamnă că mingea este în terenul consumatorilor, care pot alege dintre mai multe oferte de energie electrică. În teorie, costul facturilor ar trebui să fie cu până la 25% mai mici, atât timp cât se alege corect oferta.

Din păcate, foarte mulți consumatori nu sunt bine informați și rămân la același furnizor. Acest lucru nu înseamnă doar că nu se pot bucura de reduceri, ci chiar vor plăti mai mult cu până la 25%.

Cum știi dacă ai contract pe piața concurențială sau nu?

Dacă până acum ai plătit facturile către un furnizor de energie și nu ai ales să îl schimbi, nu înseamnă că ai rămas automat pe piața liberă. Foarte mulți furnizori au intrat pe piața concurențială și au început să ofere prețuri mai bune și servicii mai bine conturate.

În principiu, dacă plătești o factură pe piața concurențială ar trebui să găsești acest lucru scris undeva pe aceasta.

Momentan, doar 2 milioane de consumatori se află pe piața concurențială, restul de 6 milioane fiind trecuți la serviciul universal.

Cum alegi furnizorul de energie electrică pentru casa ta?

În primul rând, trebuie să găsești o listă cu toți furnizorii la care poți apela. O astfel de listă poți găsi pe ANRE, unde există aproape 60 de furnizori ce se luptă pentru a-ți atrage atenția.

Teoretic, ar trebui să intri pe site-ul fiecărui furnizor în parte și să analizezi ofertele pe care le are. Pentru a nu face acest lucru, însă, poți apela la un comparator de prețuri.

Totuși, nu doar prețul contează. Citește cu foarte mare atenție contractul pe care ți-l pune la dispoziție furnizorul, deoarece fiecare contract îți evidențiază propriile reguli. Poți alege atât prețuri fixe, cât și prețuri variabile sau soluții sub formă de abonament. Acordă atenție maximă următoarelor elemente:

  • Prețul și modul în care acesta este influențat de diverși factori;
  • Cantitatea de energie inclusă în abonament;
  • Perioada pe care urmează să închei contractul;
  • Termenii și condițiile pe care le impune furnizorul, inclusiv condițiile privind renunțarea la contract și garanțiile pe care le solicită;
  • Modalitatea privind plata facturilor. Este important să poți plăti factura direct online și să ai cât mai multe variante de plată;
  • Modalitatea în care este transmisă factura;
  • Condiții privind reînnoirea și prelungirea contractului;

Cum schimbi și cât costă schimbarea furnizorului de energie electrică?

Costul pentru schimbarea furnizorului de energie electrica este inexistent. În ceea ce privește modul de schimbare a contractului, trebuie să iei legătura cu furnizorul de energie cu care vrei să închei noul contract, să negociezi condițiile și prețul de furnizare  și după ce ai încheiat contractul, să depui o notificare privind schimbarea furnizorului.

Schimbarea furnizorului este cât se poate de simplă, nu implică niciun risc de deconectare și poate fi făcută online, fără a fi nevoie de deplasarea la sediul actualului sau viitorului furnizor.

Mai multe articole despre: