MENIU

Crimă Botoșani. Arest preventiv pentru bărbatul care și-a violat și ucis nepoata de 8 ani. Comunitate din zonă este șocată

Crimă Botoșani. Arest preventiv pentru bărbatul care și-a violat și ucis nepoata de 8 ani. Comunitate din zonă este șocată / Foto: Inquam Photos

Călăul din Botoșani care și-a violat și ucis nepoata va petrece următoarele 30 de zile după gratii! În vârstă de 32 de ani, criminalul și-a recunoscut faptele, dar susține că nu a vrut să o omoare pe copila de 8 ani. Acesta dă vina pe excesul de alcool pentru ororile pe care le-a făcut. Vă avertizăm că urmează informații cu un puternic impact emoțional! Trupul neînsuflețit a fost aruncat, pe jumătate dezbrăcat, într-o lizieră de salcâmi. Criminalul, care s-a dovedit a fi chiar unchiul fetei, a fost prins după ce s-a întors la locul crimei. 

Fetița de opt ani a dispărut după ce mama ei a trimis-o să îi ducă mâncare unui unchi, care locuiește în apropiere, însă nu s-a mai întors acasă.

Șocant! Fetiţa de 8 ani, dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani, găsită decedată la marginea satului. Copila ar fi fost UCISĂ

DELIA NENIȘCU, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani: Datele pe care le avem până în acest moment ne conduc către o anumită persoană. Este vorba despre un bărbat de 32 de ani, proprietarul imobilului la care a fost trimisă fata de către părinţi.

Reporter: Este o persoană din familie?

DELIA NENIȘCU, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani: Da.

Polițiștii au făcut filtre pe o rază de 40 de km distanță. La căutări a fost folosit și un elicopter. După ore de căutări, principalul suspect a fost prins. Este vorba chiar despre unchiul fetei, care s-a întors la locul faptei. În momentul în care bărbatul a fost identificat, acesta a încercat să fugă, iar polițiștii au fost nevoiți să tragă și focuri de armă.

Întreaga comunitate este şocată. Vecinii spun că nu ar fi crezut nici o clipă că suspectul ar fi capabil de o asemenea oroare.

"Îl cunosc, aici a crescut, îl cunosc de mic. Nu aş fi crezut că e în stare chiar de asemenea lucruri. Era muncitor. Obişnuia să consume alcool şi chiar, din ceea ce ştiu eu şi din surse, aseară a consumat mult alcool pe la magazin", spune un localnic.