Cornel Nistorescu: Enigmele generalului Vlad
Unii au înțeles că în decembrie 1989 le-a salvat viața. Și l-au adulat. Alții l-au urît și-l urăsc fără să-l fi întîlnit vreodată. Îl consideră capul tuturor abuzurilor și ideilor diabolice ale Securității. De o parte stau ofițerii superiori care depun mărturie că n-a avut nici o înclinație spre violență și că s-a opus măsurilor draconice, scrie jurnalistul Cornel Nistorescu pe Cotidianul.
Cine l-a întîlnit după 1990 descrie un om care nu seamănă în nici un fel cu demonul din fruntea Securității lui Nicolae Ceaușescu. Unii l-ar fi mîncat de viu. Ceilalți i-au sărutat mîna. S-au rugat pentru el cînd a intrat în criză și ar fi fost gata să-i doneze sînge sau un organ pentru transplant. A intervenit pentru cele trei romane ale unui mare scriitor român ostracizat de culturnici și n-a revendicat niciodată un sprijin pentru protecția unui scriitor. L-a scos pe un mare poet de pe o listă neagră a celor implicați în mișcarea transcendentală, ca mai apoi, după 1990, să suporte zîmbind reproșurile aceluiași poet că i-a „mîncat" cariera și beneficiile de disident.
România liberă de luni îl socotea un „călău adulat", în ciuda faptului că ziarul cumplitului băsism din ultimii ani a ajuns pe mîna unuia dintre acoperiții Securității, trimis în misiune peste hotare și repatriat după 1989 ca investitor străin.
Cine l-a cunoscut a fost impresionat nu neapărat de bagajul său enorm de informații, cît de deschiderile culturale și de cunoștințele sale de istorie. Lăsa impresia unui general luminat, deși la bază fusese un învățător promovat de sistem, care ajunsese să termine două institute și să vorbească trei limbi, ca apoi să fie selectat de Nicolae Ceaușescu între oamenii săi de mare încredere. Mai multe aici