MENIU

Copii terorizaţi de învăţătoare, la o şcoală din Bacău. "Ne bate, ne face handicapaţi, proşti"

Scandal într-o şcoală gimnazială din Bacău. O învăţătoare este acuzată de părinţi că-i agresează pe elevii din clasa pregătitoare, unde e cadru didactic. Reclamaţii despre comportamentul acesteia au curs încă de la începutul anului scolar, către directorul scolii, inspectoratul şcolar şi poliţie, spun părinţii micuţilor. Prin urmare, învăţătoarea are dosar penal, dar încă predă.

Învăţătoarea este acuzată de mai mulţi părinţi că şi-ar lovi la ore elevii din clasa pregătitoare. Copiii sunt traumatizaţi şi nu mai vor să mai meargă la şcoală.

"Ne bate, ne face handicapaţi, proşti, spune că suntem răi. (...) Eu stau în bancă tot timpul şi învăţ şi ea mă ia de bluză şi mă târâie prin clasă. Ne bate şi ne este frică să mai mergem la şcoală", a povestit o fetiţă.

"Venea acasă plângând, se trezea noaptea plângând, că ea nu mai vine al şcoală", a explicat mama unei eleve.

Deşi au făcut nenumărate reclamaţii de la începutul anului către directorul şcolii, Inspectoratul Şcolar şi Poliţie, învăţătoarea este de neclintit de la catedră. Cadrul didactic nu a vrut să dea un punct de vedere şi nici Inspectoratul Scolar Judeţean.

În urma reclamaţiilor depuse, poliţiştii i-au deschis dosar penal.