MENIU

Concediere în masă, în Buzău! Peste 300 de polițiști locali vor rămâne fără loc de muncă

Consiliul Local Municipal (CLM) Buzău a votat, joi, aprobarea noii organigramei a Poliției Locale pe baza căreia 323 de polițiști locali își vor pierde locurile de muncă.

Aceasta este a doua încercare a primarului buzoian Constantin Toma de a concedia cei 323 de polițiști locali care asigurau paza obiectivelor administrative și de învățământ, potrivit Agerpres.

"Noua organigramă a Poliției locale prevede 135 de locuri, ceilalți 323 de polițiști locali vor primi începând de luni preavize de concediere, se va face o economie anuală de circa patru milioane de euro, bani care vor fi destinați investițiilor", a declarat, la finalul ședinței, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

Potrivit sursei citate, "cu siguranță polițiștii locali vor da din nou primăria în judecată, dar la baza acestei hotărâri se află un raport al Curții de Conturi care solicită pe deasupra și recuperarea contravalorii salariilor acestora pe ultimii trei ani".

În octombrie 2016, primarul Constantin Toma a dispus concedierea celor 323 de polițiști, aprobată și atunci printr-o hotărâre a CLM, însă Tribunalul Buzău a decis suspendarea executării Hotărârii de Consiliu Local de disponibilizare a celor 323 de polițiști, hotărâre rămasă definitivă pe 14 martie a.c.

Mai multe articole despre:
Buzău concedieri poliţişti locali