MENIU

Comisia Europeană relaxează regula din 2035: doar 90% emisii zero, hibridele și motoarele clasice rămân pe piață

Uniunea Europeană a decis să permită ca o parte dintre mașinile noi vândute după anul 2035 să nu fie complet nepoluante (foto: arhivă)

Uniunea Europeană a decis să permită ca o parte dintre mașinile noi vândute după anul 2035 să nu fie complet nepoluante, în urma presiunilor venite din partea industriei auto și a unor state membre precum Germania și Italia.

Comisia Europeană a confirmat intenția de a modifica legislația existentă, care prevedea ca, din 2035, toate autoturismele și autoutilitarele noi să fie cu emisii zero.

Noul prag urmează să scadă de la 100% la 90%, ceea ce va permite menținerea pe piață a unor modele hibride plug-in și, în anumite condiții, chiar a vehiculelor cu motoare cu ardere internă.

Potrivit The Guardian, restul de 10% din producție va trebui compensat prin măsuri ecologice aplicate în procesul de producție — utilizarea oțelului verde fabricat în Europa sau a biocombustibililor pentru vehiculele non-electrice fiind printre acestea.

Comisia argumentează că noua abordare oferă o tranziție mai flexibilă, permițând ca hibridele, vehiculele cu extensie de autonomie și cele cu motoare clasice să coexiste alături de modelele electrice și cele alimentate cu hidrogen. În plus, Bruxelles-ul a relaxat și țintele aferente autoutilitarelor electrice, reducând obiectivul de reducere a emisiilor până în 2030 de la 50% la 40%.

Decizia, rezultatul unui lobby intens al cancelarului german Friedrich Merz și al premierului italian Giorgia Meloni, este considerată o victorie pentru industria auto europeană, care se confruntă cu provocări majore în tranziția către propulsia electrică și cu o competiție tot mai acerbă din partea producătorilor chinezi.

Totuși, măsura a fost criticată dur de grupul Verzilor din Parlamentul European, care avertizează că relaxarea regulilor subminează una dintre cele mai ambițioase politici ale Uniunii în lupta împotriva emisiilor de carbon.

Mai multe articole despre: