MENIU

Coloane de camioane la ieşirea din ţară prin Nădlac II şi Vărşand. Se aşteaptă chiar şi 150 minute

Coloane de camioane la ieşirea din ţară prin Nădlac II şi Vărşand, unde se aşteaptă şi 150 minute

Două coloane de camioane s-au format, astăzi, înainte de Punctele de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II (autostrada pan-europeană) şi Vărşand (DN 79A), şoferii aşteptând pentru efectuarea formalităţilor de intrare în Ungaria, potrivit realitateadearad.net.

Potrivit aplicaţiei online a Poliţiei de Frontieră Române (PFR), care monitorizează timpii de aşteptare în punctele de trecere, se înregistrează „un număr mare de mijloace de transport marfă prezente la verificările de frontieră pe sensul de ieşire din ţară”.

Conform sursei citate, în PTF Nădlac II se aşteaptă până la 150 de minute pentru efectuarea formalităţilor, iar la Vărşand se aşteaptă 90 de minute.

Şoferi prezenţi în coloană pe autostradă, înainte de Nădlac, au declarat, că aşteaptă mai mult decât menţionează autorităţile.

„Este o coloană de cinci kilometri de TIR-uri în spatele meu, eu mai am în faţă vreo 15 TIR-uri şi aştept deja de trei ore”, a declarat Ioan Galu, şofer din Arad care se deplasează spre Franţa.

Citește continuarea pe realitateadearad.net

Mai multe articole despre: