MENIU

Colaboratorii lui Aleksei Navalnîi, ARESTAȚI. Se anunță proteste în 65 de orașe - Mobilizare MASIVĂ a autorităților pentru a le opri

Putin accelerează campania de intimidare a opozanților

Vladimir Putin accelerează campania de intimidare a opozanților, în ciuda apelurilor din partea comunității internaționale. Joi, cinci colaboratori ai militantului anticorupție Aleksei Navalnîi au fost reținuți după ce au anunțat organizarea unor proteste ample, în weekend. 

Echipa principalului opozant al lui Putin a lansat un apel către simpatizanţii acestuia să iasă în stradă, sâmbătă, în 65 de oraşe pentru a cere eliberarea liderului lor.

Avertizați inițial, cinci dintre colaboratorii lui Navalnîi au fost reținuți, joi, pentru a descuraja protestatarii. 
Prima colaboratoare arestată a fost Liubov Sobol, personalitate marcantă a opoziţiei şi apropiată de Navalnîi, fiind acuzată că a lansat apeluri la manifestaţii neautorizate. După o percheziție domiciliară la locuința sa din Moscova, poliția a reținut-o și pe purtătoarea de cuvânt al lui Navalnîi, Kira Iarmîş. Vladlen Los, un avocat al organizaţiei anticorupţie a opozantului rus, a transmis, de asemenea, pe Twitter, că a fost arestat şi somat să părăsească țara, având naționalitate belarusă. Ceilalți doi colaboratori arestați sunt Gheorghi Alburov și reprezentanta echipei la Krasnodar, Anastasia Pancenko. Primul a fost reținut într-o gară din Moscova. 

În paralel, Parchetul rus a anunţat măsuri pentru ”limitarea accesului la informații ilegale” difuzate online, acestea reprezentând apelurile de participare la proteste, despre care autoritățile susțin că sunt ”acțiuni ilegale în masă”. Mai mult, ministerul de Interne s-a declarat pregătit ”să protejeze ordinea publică” şi a promis să-i urmărească pe autorii apelurilor prin internet la manifestaţii.

Anterior, agenţia rusă de supraveghere a telecomunicaţiilor Roskomnadzor a avertizat platformele TikTok şi VKontakte, echivalentul rus al Facebook, cerându-le să blocheze conţinuturile considerate ”apeluri către minori să participe la activităţi ilegale”, notează Agerpres. Agenția a ameninţat între altele cu amenzi de până la 4 milioane de ruble (44.600 de euro) pentru platformele de internet care nu vor suprima ”informaţiile interzise”.

Ampla mobilizare a regimului vine în contextul unor audiențe record a dezvăluirilor făcute în ultimele zile de Navalnîi. Ca ripostă la arestarea sa, Navalnîi a difuzat în online o anchetă despre imensa proprietate de care ar beneficia Putin pe malul Mării Negre, în valoare de peste 1 miliard de euro.

VIDEO Navalnîi prezintă imagini cu "palatul lui Vladimir Putin", refugiul secret de la Marea Neagră

Joi seară, această investigaţie, însoțită de o înregistrare video de aproape două ore, fusese deja vizualizată de peste 47 milioane de ori pe YouTube. Înregistrarea a alimentat mii de publicări pe reţelele de socializare, reiterând apelul de a manifesta pentru eliberarea opozantului. Tinerii sunt mobilizaţi în special pe TikTok, în timp ce mai multe personalităţi, între care actori, muzicieni şi atleţi, şi-au anunţat sprijinul pentru opozantul rus. Echipa lui Navalnîi a anunțat că a primit donaţii de  aproape 10 milioane de ruble (112.000 euro).

În replică, Kremlinul a denunțat un atac împotriva liderului rus din partea unor ”escroci”, negând informațiile făcute publice de Navalnîi.

Citește și: ”Rusia ignoră apelurile comunității internaționale. Aleksei Navalnîi, arestat 30 de zile după ce a îndemnat la proteste”