MENIU

Cocaină pe Litoral, un nou bilanţ: 152 de kilograme recuperate din mare

Pentru a treia zi la rând, opreaţiunea de căutare şi recuperare a pachetelor cu cocaină din apele Mării Negre a continuat. PPână acum au fost găsite 152 de kilograme de droguri, a anunţat luni DIICOT, însă căutările continuă, iar poliţiştii au lansat noi avertismente către populaţie.

"Pe litoralul Mării Negre, se desfăşoară, în continuare, operaţiunea de căutare a pachetelor susceptibile a conţine droguri. (...) În perioada 5 - 8 aprilie, pe litoralul din judeţul Constanţa s-a depistat şi ridicat cantitatea de 152 de kilograme de droguri", anunţă o postare de pe pagina de internet a DIICOT.

Localinicii sau turiştii sunt atenţionaţi să nu deschidă pachetele găsite pe plajă, deoarece acestea pot conţine droguri cu o concentraţie de peste 90%, ce pot pune viaţa în pericol.

Sute de poliţişti şi jandarmi participă de câteva zile la o amplă acţiune de căutare a drogurilor, pe o porţiune de circa 90 de kilometri, la care partică ambarcaţiuni, scafandri, precum şi două elicoptere.

Pe 23 martie, peste 800 de kilograme de cocaină au fost găsite într-o şalupă răsturnată pe o plajă dintre Sfântu Gheorghe şi Sulina. Drogurile erau ambalate în 36 de saci şi, potrivit estimărilor, ar valora câteva sute de milioane de euro. 

sursă video: Realitatea TV

Mai multe articole despre:
cocaină Constanţa droguri