MENIU

CERT-RO se desființează. Cine va proteja România de fraude și atacuri cibernetice pe viitor

Ludovic Orban desființează CERT-RO - Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică și înființează o altă entitate, cu același scop, dar altă denumire:  Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică.

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de vineri un proiect de ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică, ca instituţie publică, cu personalitate juridică, în coordonarea prim-ministrului, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, care va înlocui Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică - CERT-RO.

„Prin propunerea de act normativ se urmăreşte crearea unei instituţii de excelenţă noi, respectiv Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică, denumit în continuare DNSC, prin desfiinţarea CERT-RO, care să asigure capabilităţile şi performanţa necesare în domeniul securităţii cibernetice la nivel naţional pentru o perioadă de cel puţin 10 ani. În plus, noua instituţie va fi adaptată adecvat, putând face faţă provocărilor pe care dinamicele de dezvoltare tehnologică le vor ridica în spaţiul cibernetic. Astfel, se propune înfiinţarea DNSC, ca instituţie publică, cu personalitate juridică, în coordonarea prim-ministrului, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat. Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică - CERT-RO se desfiinţează la momentul intrării in vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Conform documentului, DNSC va avea în vedere obiective majore cum sunt: „asigurarea cadrului de strategii, politici şi reglementări în domeniul securităţii cibernetice; crearea unui hub de cooperare la nivel naţional şi internaţional între instituţii din domeniul public, privat, de educaţie şi cercetare, pentru asigurarea unei viziuni realiste, comune şi coerente privitor la securitatea cibernetică a României; alinierea cu celelalte state membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte certificarea şi standardizarea în domeniul securităţii cibernetice; alinierea ţării noastre la procesele de implementare a noilor tehnologii în domeniul securităţii cibernetice; gestionarea crizelor de securitate cibernetică la nivel naţional, în cooperare cu instituţiile care au competenţe şi atribuţii în domeniul managementului crizelor şi sub autoritatea Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică (COSC) care trebuie consolidată”.