MENIU

Centru de plasament din Târgu Frumos se desfiinţează. Unde vor ajunge copiii?

Centru de plasament din Târgu Frumos se desfiinţează. Unde vor ajunge copiii?

Centrul de plasament din Târgu Frumos se va desfiinţa, copiii urmând să fie redistribuiţi în alte forme de protecţie. Totodată, în administrarea Liceului Tehnologic Special “Trinitas” va fi transmis un cămin şi o cantină, în vederea reorganizării căminului ca internat şcolar în incinta unităţii de învăţământ special.

Măsura va fi supusă aprobării plenului Consiliului Judeţean în cadrul şedinţei sale care va avea loc marţi, făcând parte din politica generală de desfiinţare a centrelor rezidenţiale mari. Locul Complexului de la Târgu Frumos va fi luat de patru case de tip familial, cu o capacitate de 12 copii fiecare. Pentru ceilalţi copii cazaţi în centrul actual vor fi luate alte măsuri de protecţie, scrie ziaruldeiasi.ro.

Ei vor fi reintegraţi în familii sau în familiile extinse sau în servicii alternative de tipul asistenţei maternale sau al caselor şi apartamentelor familiale aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

“Demersul DGASPC are la bază analizarea situaţiei copiilor cu nevoi speciale ocrotiţi în centrele de plasament de pe lângă şcolile speciale din judeţul Iaşi, ţinându-se cont că doar un număr redus de copii se află în situaţii de risc social şi necesită ocrotire şi pe perioada vacanţelor şcolare şi luându-se în considerare atât necesitatea prevenirii creşterii artificiale a numărului de copii instituţionalizaţi, cât şi necesitatea prevenirii abandonului şcolar”, se menţionează în nota de fundamentare a proiectului.

În complexul de la Târgu Frumos se află în prezent 231 de copii, din care 143 sunt internaţi în centrul de plasament propriu-zis. Alţi 32 de copii sunt internaţi în Modulul de reabilitare comportamentală şi 13 copii se află în Serviciul rezidenţial specializat pentru copilul delincvent, iar 43 în centrul de zi.

Dintre cei 143 de copii din componenta rezidenţială a complexului, 56 pot fi preluaţi în regim de internat şcolar, iar patru să intre în grija Serviciului persoane adulte.

Cei 35 de copii care nu vor fi incluşi în cele patru căsuţe de tip familial vor rămâne în centrul de plasament până la închiderea acestuia. Din 1997 şi până acum, DGASPC a închis 21 de centre de plasament.