Cele trei alimente care îți salvează viața în caz de război sau situație de urgență. Dacă le ai la tine, poți trece cu succes prin zile negre. Sfatul nutriționistului
Într-un context internațional tot mai tensionat, tot mai mulți oameni se întreabă cum ar trebui să se pregătească pentru situații de criză. Specialiștii spun că, în astfel de momente, câteva provizii bine alese pot face diferența.
Nutriționista Codruța Pantelimon a explicat ce produse alimentare ar trebui să existe în orice gospodărie, dacă situația ar deveni critică. La rândul ei, Mariana Moculescu a vorbit despre obiectele esențiale pe care le-ar păstra la îndemână într-un astfel de scenariu.
Topul alimentelor care nu ar trebui să lipsească din provizii
Potrivit nutriționistei Codruța Pantelimon, în situații de criză este esențial ca oamenii să își păstreze calmul și să aibă grijă atât de familie, cât și de cei vulnerabili din jur.
„În aceste momente grele, trebuie să rămânem lucizi, să avem grijă de copii, de cei mai în vârstă decât noi și să încercăm să le asigurăm un minim de nevoi.
Pe lista alimentelor considerate esențiale se află trei produse care pot fi păstrate ușor și consumate rapid: conservele, fructele deshidratate și batoanele proteice.
Cele două fructe care îți protejează inima. Sunt aur curat pentru sănătate
Alimentele care ar trebui să fie mereu la îndemână
Specialista spune că unele produse ar trebui chiar purtate asupra noastră în situații extreme, mai ales dacă oamenii sunt nevoiți să se deplaseze sau să rămână blocați într-un loc fără acces la hrană.
„Câteva fructe deshidratate, uscate, dar și batoanele proteice nu trebuie să ne lipsească, de fapt, din buzunare. Ne pot salva viața, în caz că suntem prinși undeva, mai mult timp, într-un alt spațiu. Să avem și provizii de apă potabilă (cea mai indicată este apa minerală, căci vine la pachet și cu o serie de minerale, necesare organismului), plus bidoane cu apă plată pentru gătit”, a menționat ea.
În cămară ar trebui să existe și produse de bază, care pot fi depozitate pentru perioade lungi: orez, arpacaș, ulei, fasole, linte, ceapă sau cartofi.
Medicamentele și banii lichizi, esențiali în situații de criză
Pe lângă hrană, nutriționista atrage atenția că oamenii trebuie să se pregătească și din alte puncte de vedere.
„Să avem cumpărate medicamentele necesare, în caz că suferim de boli cronice, dar și medicamente de prim-ajutor. Să aveți la îndemână documentele, în original, și să aveți puși deoparte și ceva bani lichizi, căci poate nu vor funcționa băncile”.
Totodată, ea subliniază că oamenii trebuie să evite excesele chiar și în situații dificile.
„Nu trebuie să ne îmbuibăm, să mâncăm mult, nici în viața de zi cu zi, nici în situații de criză/ urgență. Și să nu uitați și de necuvântătoare, dacă aveți animăluțe de companie, să le asigurați și lor cele de trebuință. Un suflet drag nu trebuie abandonat la greu”, a mai precizat Codruța Pantelimon.
Ce alte obiecte ar trebui pregătite pentru situații de urgență
Pe lângă alimente, Mariana Moculescu spune că și-a făcut deja o listă de provizii, inspirată de evenimentele din lume.
„Am întocmit deja lista, chiar o să merg la cumpărături, ca să mai pun câte ceva în cămară, e bine să ai, acolo, de toate. La ce se întâmplă în lume, ne putem aștepta la orice.”
Ea spune că ar include în provizii atât alimente, cât și obiecte utile pentru situații în care electricitatea sau serviciile de bază nu mai funcționează.
„Voi cumpăra conserve de carne, orez, zahăr, șervețele umede, medicamente, bidoane cu apă, fasole, unt de arahide, lampă de iluminat, lanternă și baterii. Dar am și un radio, pe baterii, ca să ascult știrile, în caz că nu va fi curent. Și, neapărat, saci din plastic, pentru gunoi și pentru resturile menajere, ca să evităm bolile”, a menționat ea.