MENIU

Cele mai murdare locuri din supermarket

Supermarket

Oricât de des te-ai spăla pe mâini și oricâtă grijă ai avea să trăiești într-un mediu curat, nu ai cum să te ferești de germeni. Vezi care sunt cele mai murdare locuri dintr-un supermarket.

Casa de marcat

Casa de marcat este unul dintre cele mai murdare locuri dintr-un supermarket. Gândește-te numai la lucrurile care vin în contact cu aceasta: bani, mâini murdare, geanta. Toate acestea sunt pline de bacterii, așa că evită cât poți să o atingi.

Banda pentru cumpărături

Banda pe care îți pui cumpărăturile, înainte să fie scanate, este curățat extrem de rar și are o valabilitate de aproape 30 de ani. Un studiu al Asociației Internaționale pentru Protecția Alimentelor, citat de msn.com, a arătat că mucegaiul și bacteriile se dezvoltă în voie pe banda pe care ajung cumpărăturile tale.

Aparatul pentru card

Multe persoane își plătesc cumpărăturile cu cardul, iar când faci asta, este imposibil să nu atingi aparatul îm care trebuie să introduci PIN-ul. Cu cât mai multe mâini îl ating, cu atât este mai murdar. Sunt rare șansele ca aceste dispozitive să fie curățate, așa că mare grijă când îl folosești.

Aparatul pentru feliat

Aparatul care feliază carnea sau pâinea reprezintă un risc uriaș de contaminare. Dacă lama nu este curățată în mod regulat, poate transfera bacterii pe tot ce atinge. O echipă de cercetători americani a testat carnea tăiată de aceste aparate și 3% dintre produsele testate au ieșit pozitive pentru Listeria.

Sursa: unica.ro

Mai multe articole despre:
igienă