MENIU

Cele mai eficiente leacuri pentru arsurile la stomac

Cele mai eficiente leacuri pentru arsurile la stomac

După mesele copioase, te poți confrunta cu hiperacitatea și constipația. Până să ceri sfatul unui medic, încearcă aceste remedii naturale!

Arsuri, regurgitări acide, dureri la nivelul stomacului, senzaţie de greaţă. Toate acestea sunt rezultatul hiperacidităţii de la nivelul stomacului, care poate fi semnul unei gastrite hiperacide sau chiar al unui ulcer gastric.

Coada-calului are efect antiacid

Planta are şi proprietăţi cicatrizante, eficiente în cazurile de gastrită sau de ulcer. Una dintre formele de administrare a acestei plante este pulberea, care se găseşte în plafare. Se recomandă o linguriţă rasă de pulbere de coada-calului, pe stomacul gol, de trei-patru ori pe zi.

Rezultate foarte bune în cazul hiperacidităţii gastrice se obţin prin administrarea unui amestec de plante. Se face o infuzie din părţi egale de coada-calului, talpa-gâştei, pătlagină, flori de salcâm şi sunătoare la un litru de apă. Ceaiul astfel obţinut se bea pe parcursul unei zile.

Ceaiurile care scad aciditatea stomacală

Frunzele de zmeur, de tătăneasă sau de merişor și rădăcina de obligeană alungă arsurile de stomac. Acestea se prepară separat dintr-o linguriţă de plantă la o cană de apă şi se beau două-trei căni pe zi. Tot în cazurile uşoare de constipaţie, efecte deosebite are infuzia de leurdă. Aceasta se prepară dintr-o linguriţă de plantă la o cană de apă fierbinte şi se beau două căni pe zi.

Află ce alte remedii te ajută să scapi de arsurile stomacale AICI

Mai multe articole despre:
arsuri arsuri gastrice arsuri stomac