MENIU

Cel mai mare schimb de prizonieri în războiul din Ucraina. Mărturiile britanicilor condamnați la moarte - VIDEO

Cel mai mare schimb de prizonieri în războiul din Ucraina. Mărturiile britanicilor condamnați la moarte

Cinci cetățeni britanici deținuți de forțele separatiste proruse din Ucraina au fost eliberați. Trei dintre prizonierii de război fuseseră condamnați la moarte și așteptau executarea deciziei tribunalului din Donețk, nerecunoscut internațional.

Arabia Saudită a anunțat că a intermediat un schimb între Rusia și Ucraina de 10 deținuți, inclusiv cinci britanici.

Este vorba și despre Aiden Aslin, John Harding și Shaun Pinner, luați prizonieri de ruși la Mariupol în timp ce luptau alături de forțele ucrainene. Procesul lor a început în luna iunie și au fost condamnați la moarte de Tribunalul din republica separatistă prorusă Donețk. Aceștia ar fi fost eliberați chiar în ziua în care Vladimir Putin a anunțat mobilizarea pentu războiul din Ucraina. Cei trei britanici locuiau în Ucraina, fiind surprinși acolo de invazia rusă declanșată pe 24 februarie. 

Vestea eliberării britanicilor deținuți a pus capăt „lunilor de incertitudine și de suferință pentru ei”, a transmis premierul britanic Liz Truss, scrie BBC.

Imagini cu ei și colegul lor marocan în drum spre casă au fost făcute publice și postate pe rețelele de socializare. Cei trei deținuți britanici se află într-un avion în Riad, Arabia Saudită, și par să fie însoțiți de un grup de oficiali saudiți.

Aiden Aslin anunță că „acum ieșim din zona de pericol și ne îndreptăm către familiile noastre”, iar Shaun Pinner spune că „am scăpat”. Cei doi le mulțumesc celor care le-au stat alături în aceste luni, care i-au susținut în momentele grele prin care au trecut în timp ce s-au aflat închiși de forțele proruse din Donețk, Donbas, în timp ce-și așteptau executarea condamnării la moarte.

Imagini de pe aeroportul din Riad cu cei doi britanici și marocanul condamnați la moarte în Donețk au fost postate pe rețelele de socializare.

Și identitățile celorlalți doi dintre cei cinci cetățeni britanici eliberați au fost făcute publice, relatează BBC. Guvernul de la Londra nu a dat detalii însă despre niciunul dintre cetățenii britanici sau despre procesul care a dus la eliberarea acestora.

Cine sunt cei 5 britanici eliberați de forțele separatiste proruse din Donețk din închisorile din Ucraina

- Aiden Aslin, 28 de ani, a fost condamnat la moarte după ce a fost capturat la Mariupol, unde lupta alături de forțele ucrainene;
- Shaun Pinner, 48 de ani, a fost condamnat la moarte și a fost capturat alături de Aslin, în Mariupol;
- John Harding, de 50 de ani, despre care se presupune că a fost capturat apărând oțelăria Azovstal din Mariupol;
- Andrew Hill, 35 de ani, din Plymouth, care lupta în Legiunea Internațională a Ucrainei
- Dylan Healy, de 20 de ani, este din Hungtingdon, Cambridgeshire. El făcea voluntariat în Ucraina ca lucrător umanitar când a fost capturat la un punct de control în aprilie, alături de Paul Urey, 45 de ani, care a murit în iulie în timp ce era deținut de separatiști proruși. Trupul neînsuflețit al lui Urey a fost returnat de Rusia la începutul lunii septembrie. Acesta era bolnav de diabet zaharat de tip 1 și era insulinodependent. Potrivit BBC, acesta ar fi fost supus torturilor de către separatiștii din Donețk, după cum arată semnele evidente de pe cadavru. 

Încă de marți, pe rețelele de socializare au început să circule zvonuri că britanicii ar fi fost executați, după ce a fost pusă în aplicare condamnarea la moarte decisă de Tribunalul nerecunoscut din Donețk.

Aiden Aslin, 28 de ani, din Nottinghamshire, Newark, și Shaun Pinner, 48 de ani, din Bedfordshire, sunt deținuți în autoproclamata Republică Populară Donețk. Ei au dost arestați de ruși în luna aprilie, în timp ce luptau în Mariupol, alături de forțele ucrainene. 

Atât cei doi britanici, cât și marocanul Brahim Saadoun au fost judecați în autodeclarata Republica Populară Donețk în luna iunie. Aceștia au fost condamnați la moarte de Tribunalul separatist. O lună mai târziu, alți doi britanici au fost acuzați de separatiștii proruși că sunt mercenari și urmează să fie judecați.

Eliberarea celor cinci cetățeni britanici face parte din cele mai importante schimburi de prizonieri din războiul din Ucraina de până acum. Un număr de 215 soldați ucraineni au fost eliberați în cadrul schimbului de prizonieri, potrivit BBC, inclusiv 108 membri din regimentul Azov, care au apărat eroic Mariupol timp de trei luni de forțele invadatoare ruse.

Printre cei schimbați s-au numărat și comandanții batalionului Azov - Denys Prokopenko, Svyatoslav Palamar și Serhii Volynskyi. Alături de ei și Dmytro Kozatskyi, fotograf și luptător al batalionului Azov, potrivit novayagazeta.eu.

La schimb, Ucraina ar fi predat 55 de soldați ruși, inclusiv politicianul și oligarhul ucrainean prorus, Viktor Medveciuc, acuzat de trădare de Ucraina.