MENIU

Cei 45 de studenți de la Universitatea București, care au conlucrat la fraudarea unor examene, au fost EXMATRICULAȚI - Mesajul rectorului

Universitatea București

Cei 45 de studenți de la Facultatea de Drept au fost exmatriculați, a anunțat rectorul Universității din București - Marian Preda, marți.

Ca urmare a sesizărilor formulate de o serie de studenți, sesizări însoțite de dovezi certe, pertinente și concludente cu privire la fraudarea unor examene în sesiunea derulată în luna februarie a.c., Consiliul Facultății de Drept și Decanul Facultății de Drept a Universității din București au înaintat Rectorului Universității din București propunerea de exmatriculare a 45 de studenți din anul I.

„Am discutat cu conducerea facultății, am citit memoriul studenților în discuție și i-am ascultat pe doi dintre ei care mi-au solicitat acest lucru. Dovezile care stau la baza deciziilor arată fără niciun dubiu că studenții în cauză au încălcat, în mod evident și în mod repetat, la mai multe examene din sesiune, regulamentele facultății și ale universității. Avem și mărturii ale studenților care au recunoscut în cadrul discuțiilor cu reprezentanții facultății că au fraudat examenele.

În consecință, Consiliul Facultății de Drept, format din cei mai reputați specialiști în drept la nivel național, a votat cu o largă majoritate pentru propunerea de exmatriculare.

În fața acestor evidențe, regulamentele în vigoare ale Facultății de Drept și normele pe care se întemeiază activitatea academică a Universității din București ne conduc la un singur răspuns instituțional legal. Nu aș vrea să trecem ușor peste componenta morală a acestei situații cu atât mai mult cu cât actualii studenți ai Facultății de Drept sunt cei care vor înfăptui justiția în viitor. Iar un stat puternic, un stat de drept, are nevoie de juriști corecți, integri și buni profesioniști. Prin urmare, în calitate de rector al Universității din București, validez propunerea de exmatriculare ca urmare a fraudei constatată, cu o largă majoritate, de Consiliul Facultății de Drept”, a declarat rectorul Universității din București, profesorul Marian Preda.

Studenții exmatriculați au conlucrat pe grupuri de comunicare Whatsapp, în paralel cu desfășurarea examenelor online supravegheate audio/video de profesorii titulari. Scopul conlucrării a fost identificarea răspunsurilor și rezolvarea împreună a subiectelor de la unele dintre examenele scrise susținute online în luna februarie 2021. 

Mai multe articole despre:
studenti drept universitatea bucuresti