MENIU

Ceferiștii protestează în fața ministerului Transporturilor. Ce revendicări au

Protest la CFR. Foto: Facebook
Protest la CFR. Foto: Facebook

Val de proteste în Capitală. Miercuri, angajații CFR își strigă nemulțumirile în fața ministerului Transporturilor. Printre revendicări se află respectarea Legii privind statutul personalului feroviar, care prevede creșteri salariale și reducerea vârstei de pensionare, achiziționarea de trenuri, desfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară şi păstrarea gratuităţii studenţilor pe calea ferată.

Protestul, organizat de Confederaţia Sindicală Naţională Meridian şi Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, are loc între orele 11:00 și 13:00. 

Sindicaliștii solicită:
- aplicarea Legii nr.195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar în anul 2021, cel puţin din perspectiva creşterilor salariale şi a posibilităţii de a ieşi cu cinci ani mai repede la pensie începând cu luna septembrie 2021, conform acestei legi; 
- achiziţionarea a 150 automotoare Desiro noi prin fonduri naţionale şi europene şi includerea în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a achiziţiei a 139 rame electrice noi pentru sistemul de transport feroviar, precum şi depunerea de proiecte pentru achiziţia de trenuri noi prin Cadrul Financiar Multianual 2021 - 2027; 
- asigurarea schimbului de generaţii prin cursuri de formare profesională la CENAFER şi/sau SNTFC CFR Călători SA; 
- desfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară; stoparea subcompensării CFR Călători şi păstrarea gratuităţii călătoriei studenţilor pe calea ferată.

”În 2021 - Anul European al Căilor Ferate, Comisia Europeană şi Parlamentul European, încurajează statele membre să promoveze şi să dezvolte transportul feroviar de pasageri şi de marfă, ca o soluţie de mobilitate durabilă, cu emisii scăzute de carbon şi cu performanţe excelente din perspectiva coeziunii sociale şi teritoriale. (...) Sistemul de transport feroviar din România se erodează de peste 30 de ani sub privirea unui Stat neputincios şi nepăsător, care nu ştie sau poate chiar nu vrea să gestioneze responsabil şi profitabil companiile de stat. Guvernul României s-a obişnuit să nu plătească prestaţia reală a CFR Călători, rămânând astfel dator de ani de zile acestei companii, transformând-o nejustificat într-o aşa zisă "gaură neagră". Acest tratament aplicat operatorului de transport feroviar de stat, pune în pericol existenţa unei companii a poporului român care de peste 150 de ani a servit interesele economice şi strategice ale ţării noastre”, se arată într-un comunicat al sindicaliștilor. 

Aceștia reclamă și lipsa investițiilor din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru infrastructura feroviară existentă. 

Protestul ceferiștilor are loc în contextul restructurărilor anunțate de Guvern. Companiile de stat ar trebui să trimită Executivului joi planurile de restructurare, potrivit Realitatea Plus. În vizor sunt zece companii, cu aproximativ 70.000 de angajați, care produc, anual, pierderi de miliarde de lei. Pe primele locuri sunt Complexurile Energetice Oltenia și Hunedoara, CFR Marfă și CFR Călători, dar și Tarom, Metrorex  și Poșta Română.

Citește și: ”TENSIUNI la protestul polițiștilor din fața Palatului Cotroceni - CE au făcut jandarmii. Mesajul transmis lui Florin Cîțu și Guvernului”

Mai multe articole despre:
protest cfr protest ministerul transporturilor