MENIU

Ce trebuie să faci ca să fii considerat mai competent? Răspunsul incredibil al cercetătorilor

Mulţi oameni se tem să ceară sfaturi atunci când au nevoie de ajutor, gândindu-se că dacă vor apela la alţii vor părea mai puţin competenţi. O cercetare recentă arată că realitatea este cu totul diferită: cei care cer sfaturi sunt consideraţi mai capabili, scrie descopera.ro.

Cercetătorii de la Harvard Business School au analizat 5 studii care demonstrează că oamenii care cer sfaturi sunt apreciaţi, iar asta din cauza că tuturor ne place să dăm sfaturi.

O persoană căreia i se cere un sfat va căpăta încredere în ea şi îl va simpatiza pe cel care a apelat la ajutorul ei, precizează Alison Wood Brooks, coordonatoarea studiului.

În cadrul unui studiu, voluntarii au primit câte un partener şi aveau de rezolvat pe rând o problemă, dar separat. nu împreună.

După ce voluntarul rezolva problema, primea un mesaj de la partenerul său, care stabilise cu cercetătorii ce text să trimită. Unii i-au întrebat pe voluntari ce sfat au pentru rezolvarea problemei, iar alţii nu au întrebat.

La final, voluntarii au fost rugaţi să spună cât de competenţi au fost partenerii lor. Cei care ceruseră sfaturi au fost consideraţi mai competenţi decât ceilalţi.