MENIU

Ce substanță din pasta de dinți e mai periculoasă decât credeai

Reclamele la pastă de dinți care ne promit dinți mai albi cât ai clipi nu ne spun tot adevărul. Tu știi ce substanțe conține pasta de dinți? Ei bine, printre acestea se numără și triclosanul care are o mulțime de efecte nocive asupra sănătății tale.

Un studiu efectuat de către oamenii de știință de la 13 universități în laboratorul Universităii of Massachusetts Amherst îți arată că triclosanul este mult mai periculos pentru sănătatea ta decât ai crede.

Pentru a vedea exact ce efecte are triclosanul asupra organismului, cercetătorii au testat această substanță pe șoareci și au observat că aceasta le-a provocat subiecților inflamații ușoare.

Ulterior, cercetătorii au repetat procediul, dar de data aceasta pe șoareci modificați genetic. Astfel au descoperit că substanța le-a provocat o boală inflamatorie a intestinelor – care afectează aproximativ trei milioane de americani.

De asemenea, triclosanul le-a fost administrat și unor șoareci cu cancer de colon. Rezultatele au arătat că inflamația colonului s-a agravat după aplicarea triclosanului.

Substanța din pasta de dinți care îți poate pune sănătatea în pericol

Mai mult, cercetătorii au mai descoperit că triclosanul accelerează dezvoltarea colitei – inflamație care duce la sângerare rectală, diaree, durere și spasme abdominale. Iar asta nu e tot, în unele cazuri substanța a dus la reducerea duratei de viață a șoarecilor, potrivit cercetătorilor.

Însă, rozătoarele care au suferit o inflamație din cauza expunerii la triclosan prezentau o diversitate mai mică a speciilor de microbi din intestin. Inițial cercetătorii s-au gândit că triclosanul este vinovat pentru micșorarea comunității de microbi, deoarece acesta este un compus care are capacitatea de a ucide bacteriile, inclusiv pe cele benefice.

În acest sens, cercetătorii au repetat experimentul pe niște șoareci fără germeni, adică care nu aveau niciun fel de bacterie în organism. Rezultatele au arătat că administrarea substanței chimice nu a avut niciun efect asupra animalelor. Ceea ce înseamnă că efectele nocive ale triclosanului se datorează schimbărilor microbiene, potrivit cercetătorilor.

Sursa

Mai multe articole despre:
pastă de dinţi efecte nocive triclosan