MENIU

Ce se întâmplă dacă nu faci sex. Este GRAV

Se pare că sexul implică mult mai mult decât actul în sine. Ştiai că abstinenţa sexuală poate fi dăunătoare?!

Atunci când există activitate sexuală, în corp intervin anumite acţiuni, cum ar fi: secreţia dopaminei, oxitocinei, serotoninei, transmiterea semnalelor nervoase către organele genitale şi, nu în ultimul rând, pregătirea mediului pentru copulaţie şi, eventual, concepţie. 

Oxitocina duce la relaxarea sistemului cardiovascular. De asemenea, ne poate face mai generoşi. Astfel putem afirma că lipsa sexului poate duce chiar la apariţia problemelor cardiovasculare. S-a demonstrat că oxitocina are rol în comportamentul sexual la oameni şi este numit hormonul iubirii. E bine să ştim că oxitocina este hormonul care stă la baza relaţiilor sociale, ceea ce presupune că persoanele care experimetează lipsa sexului simt nevoia să se izoleze social, adică să se retragă şi să nu fie la fel de sociabile ca în perioadele în care sunt active din punct de vedere sexual. 

De asemenea, oxitocina poate ajuta la o vindecare mai rapidă a rănilor şi poate duce la scăderea cantităţii de hrană, întrucât reglează funcţia de nutriţie şi creşte consumul energetic al corpului nostru”, mai spune specialistul.

Abstinenţa influenţează şi apariţia tulburărilor de somn, deoarece atunci când faci sex secreţi oxitocină  şi te poţi bucura de un somn odihnitor.

Mai multe articole despre:
probleme sex abstinenţă