MENIU

Ce se întâmplă dacă, de la 1 mai, mergi la medic fără cardul de sănătate?

<p>Rom&acirc;nii, păcăliţi de mesajele virale de pe internet. Cum şi-au distrus cardurile de sănătate</p>

Au mai rămas câteva zile până când folosirea cardului de sănătate devine obligatorie. Dacă mergi la spital fără card, acesta poate fi adus mai târziu de aparținători, iar dacă nu ai card dar eşti asigurat, aparținătorul sau chiar spitalul poate cere de la Casa de Sănătate o adeverință de asigurat pentru tine.

Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Alin Costache, a reamintit că de la 1 mai folosirea cardului de sănătate devine obligatorie.

"Au mai rămas 10 zile până la demararea sistemului de plată a serviciilor medicale pe baza cardului de sănătate. Până în acest moment, la nivel național au fost distribuite 13,5 milioane de carduri. Ne-au fost returnate de către Poșta Română 500.000 de carduri pentru că adresantul nu a fost găsit din varii motive la domiciliu, mai rămânând, de asemenea, de emis alte 400.000 de carduri, acestea deservindu-i pe asigurații care au intrat în sistem din ultimul trimestru al anului 2014 până acum. Dacă, totuși, vor fi pacienți care nu vor avea card de sănătate, aceștia vor beneficia de servicii medicale în baza unei adeverințe eliberate de Casa de Sănătate", a declarat vicepreședintele CNAS, Alin Costache, într-o conferinţă de presă, la Arad.

Acesta a precizat că a constatat că aproape toate spitalele au deja cititoare de carduri, doar Spitalul de Boli Cronice din Sefiș neavându-l încă în dotare, scrie Agerpres.

"Fiecare dintre noi mai pățim să nu avem buletinul la noi dar asta nu înseamnă că actul de identitate nu există. Dacă vine cineva la spital fără card, acesta poate fi adus mai târziu de aparținători. Dacă nu are card dar este asigurat, aparținătorul sau chiar spitalul poate cere de la Casa de Sănătate adeverința de asigurat. Acesta însă are obligația ca apoi, în curs de trei luni, să își comande cardul sau adeverința de asigurat", a adăugat Gheorghe Domșa.

Vicepreședintele CNAS a mai spus că doar cardul de sănătate nu este suficient pentru ca pacienții să poată beneficia de servicii medicale, deoarece acesta nu conține datele medicale ale acestora.

"Cardul de sănătate ajută doar la decontarea serviciilor medicale. Pentru accesul la istoricul medical al pacientului este nevoie de activarea Dosarului Electronic de Sănătate, lucru care însă se face doar dacă asiguratul dorește acest lucru", a arătat Alin Costache.

Dosarul Electronic de Sănătate poate fi activat la cererea asiguratului de către orice operator de servicii medicale, fie că este spital, medic de familie, clinică etc. Asiguratul primește o parolă și în fiecare moment poate vedea care este starea lui medicală, de ce servicii medicale a beneficiat, ce astfel de servicii i-au fost decontate sau ce tratamente prescrise.

Mai multe articole despre:
spital pacienţi card de sănătate