MENIU

Ce se întâmplă dacă citești scrisorile vecinilor

Persoanele care deschid scrisorile altora fără să fie îndreptățite să o facă riscă să ajungă la închisoare pentru o perioadă de până la un an de zile, din moment ce aceasta este o infracțiune, conform legislației penale în vigoare.

Dacă citești scrisorisorile vecinilor te poți alege și cu amendă penală. Violarea secretului corespondenței este o infracțiune pedepsită de lege, potrivit Codului penal. Însă ceea ce trebuie subliniat este că vorbim despre fapte săvârșite fără drept, scrie  avocatnet.ro.

Mai exact, în actul normativ scrie că „deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reținerea, fără drept, a unei corespondențe adresate altuia, precum și divulgarea fără drept a conținutului unei asemenea corespondențe, chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă din greșeală, se pedepsesc”. 

În funcție de situație, violarea secretului corespondenței se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă penală.