MENIU

Ce probleme poate genera operarea de amigdale

Scoaterea amigdalelor a fost o temă intens dezbătură de către oamenii de știință, dar aceștia au ajuns în cele din urmă la concluzia că nu e bine să-ți scoți amigdalele. Ce rol au aceste organe în corpul tău?

Amigdalele sunt structuri de apărare prin sistemul imunitar pe care îl au. Este primul organ care interzice pătrunderea microbilor în organism, un organ de lupta împotriva infecţiilor. La nivelul lor se formează anticorpi şi, în acest fel, organismul se poate apară împotriva infecţiilor. Și de cele mai multe ori, acestea se inflamează în primii ani de viață și favorizează durerile persistente de gât și infecțiile urechilor.

De-a lungul timpului, milioane de copii din toate colțurile lumii au fost supuși unei intervenții chirurgicale pentru a a-și îndepărta amigdalele sau polipii nazali. Asta pentru că, comunitatea medicală a crezut mult timp că absența lor nu are niciun impact semnificativ asupra sănătății adulților.

Însă, un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Melbourne demonstrează exact contrariul. Mai exact, specialiștii cred că scoaterea amigdalelor expune copiii la și mai multe riscuri, pe viitor.

În cadrul studiului, echipa condusă de Dr. Sean Byars a examinat dosare medicale dintr-un set de date masive. Acestea proveneau de la aproximativ 1,2 milioane de persoane a căror sănătate a fost urmărită din momentul nașterii și până la zece ani. Uterior, echipa a comparat datele persoanelor care au suferit operații de înlăturare a amigdalelor sau a polipilor, înainte de vârsta de nouă ani.

Rezultatele au arătat că cei care au avut amigdalele înlăturate au fost de trei ori mai predispuși să dezvolte alergii sau infecții respiratorii, inclusiv astm și pneumonie.

„Intervențiile chirurgicale ar trebui evitate", a declarat Dr. Byars. „În cazul în care nu există alternative, medicii ar trebui să amâne operația cât mai mult timp, pentru a permite sistemului imunitar să se dezvolte în continuare".

Sursa

Mai multe articole despre:
sănătate organ amigdale