Ce poți să mănânci în noile vagoanele restaurant ale CFR și cât te costă. Imaginile care au uimit internauții - VIDEO
Un tânăr aflat într-o călătorie cu trenul a decis să filmeze meniul și preparatele servite în noile vagoane restaurant, iar clipul postat pe TikTok a atras imediat atenția internauților. În imagini se văd atât felurile de mâncare, cât și prețurile, iar reacțiile au apărut în valuri.
Aceste vagoane speciale au fost introduse în circulație încă din toamna anului trecut, fiind modernizate în cadrul unui program amplu de reînnoire. Pasagerii pot comanda aici gustări rapide, preparate la grătar, garnituri, salate, sucuri sau chiar băuturi alcoolice, transformând călătoria într-o experiență mai apropiată de standardele internaționale.
Imagini care au părut „prea bune ca să fie reale”
La începutul acestui an, un alt român a surprins atmosfera dintr-un astfel de vagon și a publicat filmarea pe TikTok. Clipul a circulat rapid, iar mulți utilizatori au crezut inițial că imaginile sunt generate digital.
@luca.35q noile vagoane restaurant modernizate de remarul 16 Feb vor fi livrate pe parcursul acestui an. dupa cum arata, destul de modern cu prize si afișaj electronic plus internet.#train #restaurant #cfr #cfrcalatori #viral ♬ original sound - snow leopard
Comentariile au apărut imediat: „Asta e AI”; „E AI”; „Este cu AI”, au scris primii utilizatori care au văzut postarea. Ulterior, un alt călător a confirmat autenticitatea imaginilor, distribuind o fotografie cu o cafea servită în același tip de vagon.
CFR MARFĂ, lichidată după 17 ani: datorii uriașe
Glumele internauților
Odată ce clipul a devenit viral, au apărut și reacțiile amuzante: „Visele mele când am febră 40”, „Am început să întrecem Japonia”, „Mai au trenurile 5 ore întârziere?”, „Din ce an e meniul? Cam ieftin”, au comentat românii, surprinși de aspectul modern al vagonului.
Ce găsești în meniu și cât costă
Noile vagoane oferă un meniu variat la prețuri accesibile. O omletă cu șuncă și cașcaval, de exemplu, costă 14 lei și cântărește 135 de grame. Un piept de pui la grătar, servit cu cartofi prăjiți și salată, este listat la 44 de lei.
Cât de des circulă aceste vagoane
Vagoanele bar‑bistro nu sunt atașate zilnic trenurilor, ci circulă alternativ — o zi sunt disponibile, o zi nu. În prezent există doar 10 astfel de unități, repartizate pe anumite rute. Cei care vor să știe dacă trenul lor include un astfel de vagon trebuie să verifice programul înainte de plecare.