MENIU

Ce înseamnă, de fapt, cuvantul „Bogdaproste”, pe care îl spunem atunci cand se primim de pomana?

Ce înseamnă, de fapt, cuvantul „Bogdaproste”, pe care îl spunem atunci cand se primim de pomana

Cuvântul „bogdaproste” este unul dintre cele mai interesante cuvinte din limba română, datorită originii sale neobișnuite. Deși pare un cuvânt românesc, acesta provine, de fapt, din limba slavonă, fiind derivat din expresia „Bogda-prosti”, care se traduce ca „Dumnezeu să primească”. Această expresie este folosită frecvent în unele zone din Oltenia, precum și în alte regiuni ale țării, în special la pomeni și parastase.

Credincioșii folosesc frecvent formula „bogdaproste” sau „bogdaproste” doar pentru că ştiu că aşa este recomandat să spui când primeşti ceva de pomană în numele persoanelor decedate.

Exista unii dintre crestini, care cred ca pomenile, respectiv mancarea, bautura, hainele si celelalte obiecte care se impart pentru sufletul unuia decedat „merg” in lumea cealalta intacte, asa cum sunt aici pe pamant si acolo sufletul mortului se infrupta sau se foloseste de ele. Cel mai adesea, cand se face o pomana sau un parastas pentru un raposat, se fac cativa colacei si pentru alti morti din familie, pentru ca aceia „sa nu se uite”, sa nu jinduiasca la cel care primeste pomana, pentru ca toti sa manance si sa se bucure impreuna de darul trimis de cei dragi de pe pamant.

Expresia este de origine slavă şi are mai multe variante de traducere, apropiate ca sens:

„Oricare ar fi înţelesul pe care l-am lua în considerare, cuvântul „bogdaproste” ne trimite cu gândul la iubirea lui Dumnezeu şi e o formă de recunoştinţă pe care o arătăm pentru cei care oferă o milostenie pentru sufletul cuiva, chemându-L pe Dumnezeu ca martor la respectivul act de milostenie şi rugându-L totodată să îl răsplătească”, a explicat preotul Andrei Atudori.

Metoda prin care hoții pot să afle PIN-ul de la card, în timp ce te afli la cumpărături

Expresia este întâlnită şi în limba rusă, iar traducerea cuvant cu cuvant se realizează astfel:

”Bog”- înseamnă Dumnezeu, ”da”- este articol de legătură, ”prastit” (verb) - a ierta (prasti - atunci când se foloseşte la imperativ sau ca rugăminte/cerere)

Deşi este folosit şi cu înţeles de „Să fie bine primit!” sau „Să primească Dumnezeu!”,  în rusă verbul „a primi“ se traduce prin "paluciati" sau "paluciti".

Drept urmare, traducerea corectă a expresiei bogdaproste este „Dumnezeu iartă”, „Dumnezeu să ierte”.

Momentul în care Buzatu primește mega-șpaga în portbagaj. ”Sărut mâna! Încă o dată îți mulțumesc, că eram pe drojdie!”

Mai multe articole despre:
bogdaproste pomana preot